Zeci de localnici din Bârca, unde a copilărit Păunescu, vor să vină la funeraliile acestuia

Primăria comunei doljene Bîrca, localitate în care Adrian Păunecu a copilărit, va pune la dispoziţia a 50 de localnici un autocar pentru a merge la Bucureşti la înmormântarea acestuia, a declarat, vineri dimineaţă, primarul Marin Popa, care a menţionat că poetul a "ajutat enorm" această localitate.

Urmărește
194 afișări
Imaginea articolului Zeci de localnici din Bârca, unde a copilărit Păunescu, vor să vină la funeraliile acestuia

Zeci de localnici din Bârca, unde a copilărit Păunescu, vor să vină la funeraliile acestuia (Imagine: Liviu Chirica/Mediafax Foto)

"Sunt dărâmat. Mă aşteptam la acest deznodământ nefericit, dar am sperat tot timpul că-şi va reveni. Eu am ţinut tot timpul legătura cu el. Din păcate, de la internarea sa în spital nu am mai apucat să vorbim. Vom pune la dispoziţie un autocar să ne deplasăm la Bucureşti 50 de oameni, pentru că sunt multe persoane care vor să fie alături de el pe ultimul drum", a declarat corespondentului MEDIAFAX primarul Marin Popa.

El a spus că Adrian Păunescu "a făcut enorm" pentru comuna în care a copilărit.

"Ar trebui ca lumea să vină la Bîrca să vadă câte a făcut pentru această comună şi pentru oamenii ei. Eu l-am cunoscut bine şi am fost prieten cu Adrian Păunescu şi cu tatăl lui. Părinţii lui au fost repartizaţi în Basarabia imediat după ce au terminat şcoala pentru învăţători. Apoi s-au reîntors aici", a mai spus primarul din Bîrca.

Adrian Păunescu a copilărit în comuna Bîrca, părinţii săi întorcându-se din Basarabia, unde au fost repartizaţi cu serviciul, când poetul avea doar un an. În comună, Adrian Păunescu mai avea doar casa părintească, pe care o îngrijeşte o vecină.

"Trecea rar prin comună. L-am invitat anul acesta de zilele liceului, dar nu a reuşit să ajungă", a mai spus primarul din Bîrca.

De-a lungul timpului, Adrian Păunescu s-a implicat în rezolvarea problemelor pe care unitatea de învăţământ din Bîrca le-a avut, oferind cadouri din contribuţii proprii elevilor de la liceu. Autorităţile locale au decis în 2003 ca Liceul Teoretic din Bîrca, la construcţia căruia a contribuit tatăl poetului, să poarte numele de Adrian Păunescu.

Poetul Adrian Păunescu a încetat din viaţă vineri dimineaţă, la Spitalul de Urgenţă Floreasca din Capitală, unde a fost internat din 26 octombrie, cu probleme cardiace, renale şi hepatice.

Doctorul Şerban Brădişteanu, şeful Clinicii de chirurgie cardiovasculară a Spitalului Floreasca, a declarat, vineri dimineaţă, la ora 8.30, că inima lui Păunescu a încetat să bată la ora 7.15.

Adrian Păunescu - născut la 20 iulie 1943, în Copăceni, judeţul Bălţi, Basarabia, în prezent Republica Moldova - a fost poet, publicist şi om politic.

Păunescu şi-a petrecut cea mai mare parte a copilăriei la Bârca, în judeţul Dolj, şi a absolvit Colegiul Naţional "Carol I" din Craiova, ulterior studiind filologia la Universitatea din Bucureşti.

Adrian Păunescu este cunoscut mai ales ca poet şi ca organizator al Cenaclului Flacăra, el fiind şi unul dintre cei mai prolifici autori români contemporani.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici