Zeci de locuinţe şi gospodării, inundate în judeţul Gorj

Peste 40 de locuinţe şi gospodării au fost inundate, luni dimineaţă, în localitatea gorjeană Ţânţăreni, pompierii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Gorj intervenind cu motopompe pentru evacuarea apei.

Urmărește
260 afișări
Imaginea articolului Zeci de locuinţe şi gospodării, inundate în judeţul Gorj

Zeci de locuinţe şi gospodării, inundate în judeţul Gorj (Imagine: Liviu Maftei/Arhiva Mediafax Foto)

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Gorj, Mihai Avramescu, în localitatea Ţânţăreni au fost inundate 12 locuinţe şi 30 de gospodării, iar zece pompieri de la subunitatea din Turceni intervin cu două motopompe pentru a evacua apa.

În unele gospodării apa provenită de pe versanţi depăşeşte şi o jumătate de metru, în timp ce în case ajunge la 15-20 de centimetri.

Inundaţiile s-au produs după ce în cursul nopţii de duminică spre luni a plouat abundent, iar apa s-a scurs de pe un deal spre casele localnicilor.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici