O navă cu pavilion Palau s-a răsturnat, duminică, în Portul Midia. La bordul ei se aflau peste 14.000 de oi şi un echipaj format din 22 de marinari. Toţi membri echipajului au fost salvaţi şi aduşi teferi la mal.
Preşedintele ANSVSA, dr. Robert Chioveanu, participă, alături de toate forţele implicate, la acţiune de salvare a oilor aflate în nava eşută în portul Midia.
Autoritatea a dispus detaşarea de medici veterinari oficiali din cadrul Direcţiilor Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor din judeţele limitrofe şi a fost solicitată şi prezenţa unor medici de liberă practică, pentru a asigura asistenţa veterinară animalelor salvate.
Starea de sănătate a animalelor salvate a fost evaluată de medicii veterinari aflaţi la faţa locului şi, acolo unde a fost cazul, au primit tratament. Ulterior, oile au fost transportate într-un adăpost care asigură condiţii de bunăstare, inclusiv cele de microclimat şi sunt supravegheate în permanenţă de medici veterinari, care continuă evaluarea şi administarea tratamentelor necesare.
„Facem precizarea că, animalele salvate se află sub restricţie sanitară veterinară, nu vor părăsi adăpostul, nu vor fi transferate către centre de colectare a animalelor şi nici dirijate către abator pentru sacrificare”, spune comunicatul.
În momentul de faţă, se poartă discuţii cu reprezentanţii asociaţiilor de protecţia a animalelor, în vederea identificării celor mai bune soluţii pentru acestea.
“Principala preocupare a serviciilor veterinare şi toate eforturile noastre se îndreaptă acum către salvarea unui număr cât mai mare de animale, spre adăpostirea în condiţii de bunăstare şi tratarea celor salvate”, a afirmat preşedintele ANSVSA, Robert Chioveanu. De asemenea, preşedintele Autorităţii a anunţat că va demara imediat o anchetă internă, pentru a verifica modul în care a fost gestionată această situaţie.