- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Zeci de medici de familie aşteaptă la MS rezultatul discuţiilor legate de problemele din sistem
Câteva zeci de medici de familie s-a adunat, miercuri, în faţa Ministerului Sănătăţii, pentru a aştepta rezultatul discuţiilor dintre reperzentanţii lor, ministrul Sănătăţii şi preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS).
Ministrul Sănătăţii, Cseke Attila, a invitat reprezentanţii medicilor de familie şi preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate la discuţii, miercuri, la ora 14.00, la sediul ministerului.
Întrevederea a fost stabilită după ce medicii de familie au refuzat să semneze contractele pe 2011 întrucât sunt nemulţumiţi de multe dintre prevederile noilor acte normative, ei spunând că de la 1 iunie nu mai pot prescrie reţete pentru medicamentele compensate şi gratuite, şi nici bilete de trimitere către specialist sau spital.
Medicii de familie spun că încearcă să susţină funcţionarea cabinetelor până în 14 iunie, în speranţa că până atunci vor fi rezolvate problemele, astfel încât să nu fie obligaţi să îi pună pe pacienţi să plătească pentru consultaţii.
"Iniţial intenţionam să introduce coplată la consultaţie pentru toţi bolnavii începând de joi (9 iunie, n.r.), însă ne-am gândit să amânăm luarea unei decizii şi să încercăm să ne susţinem singuri cabinetele, în speranţa că până săptămâna viitoare ar putea fi rezolvate problemele", a declarat pentru MEDIAFAX preşedintele Societăţii Naţionale a Medicinei de Familie/Medicină Generală (SNMF/MG), Rodica Tănăsescu.
De aceeaşi părere este şi preşedintele Patronatului Medicilor de Familie, Doina Mihăilă, care spune că întrucât nu au putut semna contractul cadru la 1 iunie din cauza divergenţelor cu conducerea Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, nu pot scrie reţete compensate şi nici nu pot elibera bilete de trimitere către specialişti.
Normele la noul contract-cadru pe 2011-2012 prevăd o creştere cu 10% a veniturilor asistenţei primare, alocarea banilor presupunând un efort financiar suplimentar întrucât statul nu are fonduri să aloce majorarea de 30% cerută de medicii de familei, a declarat, marţi, preşedintele CNAS, Lucian Duţă.
El a ţinut să precizeze că o majorare de 30 la sută este imposibilă în acest context economic.
"Este imposibil să alocăm medicinei primare o creştere cu 30 la sută a veniturilor. În acest context economic, este imposibil. Bugetul CNAS are, la ora actuală, un deficit de cel puţin, 2 miliarde şi jumătate – 3 miliarde de lei, adică aproximativ 750 de milioane de euro", a mai spus Duţă.
El a precizat că, până marţi la prânz, peste 2.000 de medici au semnat contractele cu casele de asigurări de sănătate.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Nu avem un lider politic care să spună „hai să resetăm România”. Duminică du-te și pune ștampila pe alb!
-
Elena Lasconi răspunde acuzaţiilor lui Georgescu privind implicarea României în războiul din Ucraina
-
Vicepreşedinte CNA cere demisia ministrului Cercetării: A fost la TikTok să discute despre alegeri
-
Vicepreşedintele ANCOM cere suspendarea TikTok în România
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO