O companie din România face angajări. Ce spune şeful acesteia?

Publicat: 08 04. 2020, 10:59
Actualizat: 08 04. 2020, 12:19
Vladimir Sterescu, country manager al CGS România, subsidiara locală a companiei americane cu acelaşi nume, principalul furnizor de servicii de outsourcing de pe piaţa autohtonă, consideră că economia ar trebui repornită cât mai repede pentru a se putea diminua impactul generat de pandemia COVID-19.
 
„Faptul că o economie se opreşte nu este bine, iar lucrul acesta este cu atât mai puţin bun pentru România. Consider că economia ar trebui repornită cât mai repede. Nu credeam că va sta închisă o lună de zile”, a spus Vladimir Sterescu în cadrul emisiunea ZF Live.
 
El consideră că statul ar trebui să înceapă să se împrumute masiv în perioada imediat următoare, fonduri pe care ar trebui să le aloce unor planuri de investiţii pe termen lung, nu în plata salariilor.
 
„Observând evoluţia pieţei de capital de la Bucureşti, consider că este o perioadă bună în care statul ar putea să investească în companii strategice din sectoare precum industria farma, industria energetică”.
 
În context, Sterescu a anunţat că CGS vrea să-şi crescă echipa cu 436 de angajaţi, în contextul în care există încă cerere pe acest segment de piaţă, iar România dispune de o infrastructură bună de comunicaţii, care poate să ofere accesul rapid la munca de acasă, în comparaţie cu alte state ale lumii.
 
„Clienţi de-ai noştri, cu expunere mare în Asia, în ţări precum India şi Filipine, au fost grav afectaţi în ultima perioadă pentru că în acele regiuni nu există facilităţi de lucru de acasă. Infrastructura de comunicaţii din acele state, dar şi din unele ţări din Europa, nu este la fel de bună ca cea din România. De aceea, în ultimele trei săptămâni am primit comenzi ferme de a angaja peste 400 de oameni. Mai exact, în acest moment avem deshise 436 de poziţii noi“, a spus Vladimir Sterescu.
 
El menţionează că întregul proces de recrutare se desfăşoară de acasă, la fel şi lucrul angajaţilor, pe toată perioada restricţiilor impuse de pandemia de COVID-19. Compania funcţionează de o lună cu peste 90% dintre angajaţi în această variantă de lucru.