Prima pagină » Life-Inedit » ZĂPADĂ la Rânca. Salvamontiştii spun că sezonul de schi s-ar putea prelungi | GALERIE FOTO, VIDEO

ZĂPADĂ la Rânca. Salvamontiştii spun că sezonul de schi s-ar putea prelungi | GALERIE FOTO, VIDEO

Zăpada s-a depus în strat subţire pe carosabil, la Rânca, în judeţul Gorj, iar drumarii intervin, joi, şi împrăştie material antiderapant pentru ca drumul spre staţiune să nu devină impracticabil. Salvamontiştii spun că sezonul de schi s-ar putea prelungi, transmite corespondentul MEDIAFAX.
ZĂPADĂ la Rânca. Salvamontiştii spun că sezonul de schi s-ar putea prelungi | GALERIE FOTO, VIDEO
Loredana Ficiu
15 mart. 2018, 14:51, Social

Potrivit şefului Secţiei Drumurilor Naţionale Târgu-Jiu, Ion Tudor, circulaţia rutieră nu este afectată, la această oră, iar dacă situaţia o va impune se va interveni şi cu alte utilaje astfel încât DN 67 C, care asigură accesul spre staţiune, să nu devină impracticabil.

”Este un fenomen nemaîntâlnit. Prima dată a fost ploaie îngheţată, s-a aşezat pe drum, s-a luminat muntele Parâng şi a început să bubuie, fulgera, după care acum ninge. Noi aveam prognoza, dar de săptămâna viitoare, câteva zile, chiar e anunţată ninsoare. Deja am scos două utilaje care acţionează cu material antiderapant, pentru că ploaia aceea îngheţată este periculoasă. Ninge. S-a albit peste tot, este zăpada de 1-2 centimetri acum”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, Ion Tudor, directorul SDN Târgu-Jiu.

Salvamontiştii susţin că pârtiile sunt practicabile şi în această săptămână.

”Ninge. Dacă în următoarele zile scade temperatura se va mai depune un strat şi se va prelungi sezonul de schi. Acum se schiază”, a spus Sabin Cornoiu, şeful Serviciului Public Judeţean Salvamont Gorj.