Zeci de percheziţii în Timiş, la persoane suspectate că au distribuit sute de mii de euro falsificaţi

Un număr de 46 de percheziţii au loc, joi dimineaţă, în judeţul Timiş, la persoane suspectate că au distribuit sute de mii de euro falsificaţi pe piaţa din vestul ţării, în bancnote de câte 50 de euro, surse judiciare spunând că banii ar fi fost procuraţi de la o fabrică de bani falşi din Oradea.

Urmărește
490 afișări
Imaginea articolului Zeci de percheziţii în Timiş, la persoane suspectate că au distribuit sute de mii de euro falsificaţi

Zeci de percheziţii în Timiş, la persoane suspectate că au distribuit sute de mii de euro falsificaţi (Imagine: Alexandru Solomon/Mediafax Foto)

Procurorii  DIICOT - Serviciul Teritorial Timişoara, împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară de la Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate, fac, joi dimineaţă, 46 de percheziţii domiciliare în judeţul Timiş, pentru destructurarea unui grup infracţional organizat specializat în punere în circulaţie de valori falsificate.

Din noiembrie 2014 şi până în prezent, în judeţul Timiş, grupul infracţional a acţionat cu scopul comiterii de infracţiuni din sfera falsificării de monedă, fiind descoperite bancnote de 50 de euro contrafăcute.

Membrii grupării au distribuit sute de mii de bancnote falsificate unor persoane de încredere care au aderat la grupul infracţional şi care, la rândul lor, le-au pus în circulaţie în mod direct ori prin intermediul unor ”săgeţi”, se arată într-un comunicat al DIICOT.

Modul de operare a constat în iniţierea unor relaţii comerciale de mică amploare, care le-a permis plata  în numerar cu bancnotele falsificate în diferite modalităţi, precum diferite achiziţii de produse de la persoane fizice, care au postat anunţuri pe site-uri de profil, în special telefoane mobile şi autoturisme, schimburi valutare către persoane fizice care erau atrase de cursul avantajos leu/euro propus de către suspecţi sau plăţi către taximetrişti pentru cursele efectuate.

Potrivit DIICOT, din investigaţiile făcute a rezultat că bancnotele falsificate au fost obţinute de către o parte dintre membrii grupării pe o filieră de contrafacere a bancnotelor, cu conexiuni în Italia.

Surse judiciare au declarat că bancnotele falsificate ar fi fost procurate din Oradea, judeţul Bihor, unde, anul trecut, a fost descoperită o fabrică de bani falşi.

Conform surselor citate, DIICOT Timişoara a folosit în această operaţiune mai mulţi ofiţeri sub acoperire, care au cumpărat bancnote false de la membrii grupării. În unele cazuri, o bancnotă de 50 de euro era cumpărată chiar şi cu 25 de lei.

Un număr de 60 de persoane vor fi duse la audieri, la sediul DIICOT Timişoara, în urma percheziţiilor.

În acest caz, suportul tehnic a fost asigurat de SRI.

În septembrie 2014, procurorii DIICOT au descoperit o fabrică de bani falşi la Oradea, judeţul Bihor, şi au ridicat mai multe persoane care ar fi făcut parte dintr-un clan mafiot din Napoli, fiind confiscaţi 13 milioane de euro, în urma mai multor percheziţii. De asemenea, la groapa de gunoi, la banda de sortare a deşeurilor au fost găsite atunci aproximativ 55.000 de bancnote contrafăcute din cupiura de 50 euro, iar într-un alt loc au fost găsite bancnote false rupte sau arse.

Anchetatorii au audiat în acest caz peste 20 de persoane, suspecţi şi martori, trei dintre aceştia, doi cetăţeni italieni şi o femeie din Bucureşti, fiind reţinuţi. Două zile mai târziu, cei trei au fost arestaţi preventiv, pentru aderare şi sprijinire a unui grup infracţional organizat, falsificare de monedă şi deţinere de instrumente în vederea falsificării. Unul dintre italienii arestaţi deţine o fabrică de încalţăminte la Oradea, iar celalălt este proprietarul tipografiei la care erau falsificaţi banii.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici