- Home
- Social
- ARAD, (13.11.2017, 15:10)
- Adriana Mit
Zeci de primari PNL şi viceprimari din Arad au protestat faţă de Revoluţia fiscală
Zeci de primari PNL şi viceprimari din Arad au protestat, luni, faţă de măsurile fiscale adoptate de Guvernul PSD, aceştia fiind nemulţumiţi de faptul că judeţul va pierde aproximativ 35 de milioane de euro, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Urmărește
234 afișări
Zeci de primari PNL şi viceprimari din Arad au protestat faţă de Revoluţia fiscală
La protest au participat aproximativ 50 de primari şi viceprimari din judeţul Arad, mitingul fiind organizat după o şedinţă care a avut loc, luni, la sediul Consiliului Judeţean.
În timpul întâlnirii cu reprezentanţii Consiliului Judeţean Arad au fost analizate efectele modificărilor Codului Fiscal, adoptate de Guvern săptămâna trecută.
În urma şedinţei, a fost redactat un memoriu prin care primarii au solicitat amânarea aplicării OUG de modificare a Codului Fiscal, respectiv “punerea în dezbatere publică a prevederilor acestui act normativ prin implicarea administraţiilor locale, asociaţiilor patronale, sindicatelor şi a reprezenzanţilor tuturor actorilor sociali asupra cărora această ordonanţă de urgenţă va produce efecte”.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Novak Djokovic susține că a fost „otrăvit” înainte de expulzarea sa din Australia în 2022. Djokovic: „Analizele au indicat un nivel foarte ridicat de plumb și mercur”
-
Burduja afirmă că preluarea E.ON România de către compania maghiară MVM ar putea fi blocată din motive de securitate: „Nu vom permite gazului rusesc să intre în ţară”
-
Curtea Supremă a SUA semnalează că va menţine interdicţia asupra TikTok din motive de securitate naţională
-
INSP, despre Metapneumovirusul uman: Două cazuri confirmate şi unul în curs de validare
Apoi, primarii au plecat într-un miting de protest prin centrul Aradului şi s-au oprit la sediul Prefecturii Arad, unde au depus memoriul.
“Revolta primarilor este justificată: judeţul Arad va pierde aproximativ 35 milioane euro prin măsurile fiscale decise de Guvernul PSD. Guvernul PSD decuplează administraţia locală de la economia locală şi o conectează la decizia politică, discreţionară. Nu putem să asistăm fără să facem nimic la încercarea PSD de a-şi aservi administraţia locală, în acelaşi timp cu încercarea de aservire a justiţiei”, a declarat vicepreşedintele Consiliului Judeţean Arad, Sergiu Bîlcea.
Preşedintele Consiliului Judeţean Arad, Iustin Cionca, a arătat, sâmbătă, că judeţul pierde, după modificările aduse Codului Fiscal, aproximativ 35 de milioane de euro, acesta avertizând să vor fi administraţii locale care nu vor avea bani de salarii şi altele care vor intra în insolvenţă.
Citește pe alephnews.ro: Cacealmaua prezidențialelor: Ciolacu anunță că săptămâna viitoare „fixează data alegerilor”. PSD va face sondaje pentru Crin Antonescu, Călin Georgescu, Elena Lasconi, Nicuşor Dan și George Simion/ PNL va face sondaje pentru Ilie Bolojan
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Oraşul din România care lasă în urmă marile Capitale europene: după investiţii de 2,5 mld. de euro, a devenit oraşul unde toţi vor să trăiască
Fără precedent: O companie aeriană folosită de milioane de români dă în judecată un pasager. Reprezentanţii companiei spun că ceea ce a făcut acesta este total inacceptabil
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Imagini incendiare cu prezentatoarea TV care face o avere pe site-urile destinate adulților. S-a cuplat cu prietenul fostului iubit
PROSPORT.RO
Patronul FCSB i-a îngrozit pe locuitorii unei celebre stațiuni din România! Și-a făcut stână, dar... Câinii lui Gigi Becali le-au
CANCAN.RO
Dr. Vlad Ciurea avertizează: Care este ELECTROCASNICUL care ne distruge creierul, fără să ne dăm seama
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe