Zeci de străzi din Capitală şi din Voluntari, fără curent electric din cauza unor avarii

Zeci de străzi din Bucureşti, dar şi din Voluntari, nu au curent electric, marţi seară, din cauza unor avarii a căror remediere va dura, în unele cazuri, până miercuri la 3.30 dimineaţa, potrivit informaţiilor oferite de Enel Distribuţie Muntenia.

Urmărește
3 afișări

Conform informaţiilor oferite telefonic de Serviciul de relaţii cu clienţii ai companiei, în sectorul 1, incidentele au survenit, printre altele, în perimetrele următoarelor străzi şi ale străzilor adiacente: Mirceşti - Ion Mihalache (reluarea alimentării cu energie electrică, anunţată pentru ora 2.30), Ghe. Duca - Griviţei (24.00), Th. Aman - G-ral Dona (2.00), Ion Câmpineanu (3.30), Al. Xenopol (1.30), Nicolae Bălcescu - Magheru (24.00), Pipera - Aviaţiei (2.00) şi Ardealului (24.00).

În sectorul, sunt afectate, împreună cu străzile adiacente, Mihai Bravu - Iancului (reluarea alimentării cu energie electrică, anunţată pentru ora 24.00), Bd. Chişinău (24.00), Vaselor (24.00), Turbinei (3.00), zona Delfinului (24.00), Ştefan cel Mare - Tunari (24.00), Matei Voievod (2.30), Calea Moşilor (2.30), Şos. Colentina - str. Sinaia (2.30), Bd. Basarabia (2.30), Traian (24.00), Maior Băcilă (24.00), Negustori - Mântuleasa - Traian (24.00).

În sectorul 3, lista perimetrelor afectate include următoarele artere, împreună cu străzile adiacente: 1 Decembrie 1918 - Codrii Neamţului (reluarea alimentării cu energie electrică, anunţată pentru ora 24.00), Delea Nouă - Th. Speranţia (2.30), Aleea Negoiu (3.00), Tonitza - I.C. Brătianu - Franceză (24.00), Calea Vitan (1.30), Dudeşti (3.30), Brăiliţa (2.30), Barajul Bistriţei (24.00), Fizicienilor (1.30) şi cartierul 23 August (3.00).

În sectorul 4, sunt afectate, împreună cu străzile adiacente, Siseşti - Luică (reluarea alimentării cu energie electrică, anunţată pentru ora 3.30), Şos. Giurgiului (3.00) şi bd. Alexandru Obregia (2.30).

Pentru sectorul 5, sunt anunţate, printre altele, probleme pe străzile Sebastian (reluarea alimentării cu energie electrică, anunţată pentru ora 1.30), Maior Porumbaru (1.00) şi Topliceanu - Ileana Cosânzeana (3.00).

În sectorul 6, sunt afectate, împreună cu străzile adiacente, zonele Vasile Milea - Tipografiei (reluarea alimentării cu energie electrică, anunţată pentru ora 2.30), Lăţea Gheorghe - Vlădeasa (3.30), Centurii (24.00), Uveturii - Virtuţii (2.30) şi Prelungirea Ghencea - Valea Salciei - Valea Ursului - Valea Prahovei - Drumul Taberei - Valea Bujorului (2.30).

Remedierea problemelor din Voluntari este anunţată pentru ora 24.00.

În momentul transmiterii acestei ştiri, în unele zone, reluarea alimentării cu energie electrică s-a făcut mai devreme de orele anunţate de Enel.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici