Zelenski l-a numit pe Oleksandr Sîrski la conducerea forţelor armate ucrainene

Publicat: 08 02. 2024, 19:05
Actualizat: 08 02. 2024, 21:26

Volodimir Zelenski a anunţat joi că l-a numit pe Oleksandr Sîrski comandant-şef al forţelor armate ale Ucrainei.

„De acum înainte, o nouă echipă de management vine la conducerea Forţelor Armate ale Ucrainei. Vreau ca viziunea războiului să fie aceeaşi la soldaţii noştri din Robotinom sau Avdiivka, şi în Cartierul General şi Stavka. Am avut zeci de conversaţii cu comandanţi de diferite niveluri”, a scris Zelenski pe reţelele de socializare.

Anterior, preşedintele ucrainean anunţase că a sosit momentul să schimbe conducerea militară a ţării în războiul împotriva Rusiei.

Declaraţiile vin după mai multe zile de speculaţii potrivit cărora Zelenski se gândeşte să îl demită pe popularul său şef al armatei, care este văzut de mulţi ucraineni ca un erou naţional.

Zelenski a spus că s-a întâlnit cu Zalujnîi.

„Am discutat despre ce reînnoire au nevoie Forţele Armate ale Ucrainei. Am discutat, de asemenea, despre cine ar putea face parte din conducerea reînnoită a Forţelor Armate ale Ucrainei. Timpul pentru această reînnoire este acum”, a adăugat preşedintele, citat de Reuters.