Zi de mare sărbătoare pentru ortodocşi. Izvorul Tămăduirii, sărbătoare închinată Maicii Domnului şi sfinţirii apelor. Cât timp poate fi băută Agheasma Mică

Această sărbătoare nu are dată fixă. Este trecută în calendar în vinerea din Săptămâna Luminată, adică vinerea ce urmează după Paşte.

Sărbătoarea se referă la vindecarea unui orb după ce Fecioara Maria i-a spus împăratului bizantin Leon I să-l ducă să se spele cu apa dintr-un izvor de lângă Constantinopol. Ulterior, pe acel loc, împăratul Leon a ridicat o biserică, aceasta primind hramul "Izvorul Tămăduirii".

Tradiţia spune că împăratul Leon (457 - 474), pe când era tânăr, încă neîncoronat, se plimba printr-o grădină din apropierea vechii cetăţii bizantine. Acolo ar fi întâlnit un bătrân orb, cu care a vorbit despre Dumnezeu şi Învierea Fiului Său. După un timp, bătrânul l-ar fi rugat pe împărat să-i dea apă şi să-l ducă în cetate. Tânărul Leon a căutat în jur un izvor, dar nu a găsit. În momentul acela, însă, Maica Domnului i-a spus: "Nu este nevoie să te osteneşti, căci apa este aproape. Pătrunde, Leone, mai adânc în pădure şi, luând cu mâini apă tulbure, potoleşte cu ea setea orbului şi unge cu ea ochii lui cei întunecaţi". Aşa a găsit viitorul împărat un izvor din care a dat să bea orbului şi l-a spălat pe faţă. Apa l-a vindecat imediat pe orb, iar Leon a exclamat: "Maica Domnului, eşti aici! Te-am găsit."

Tradiţia mai spune că împăratul a ridicat pe acel loc o biserică şi că Maica Domnului s-a arătat oamenilor vindecându-le suferinţele. Mai târziu, împăratul Justinian (526 - 575), suferind de o boală grea, a venit la acest izvor şi s-a vindecat. El a ridicat, drept mulţumire, o biserică, distrusă însă de turci în 1453. Rezistând tuturor vicisitudinilor, creştinescul izvor mai există şi astăzi la Constantinopol. Şi acum, mii de credincioşi vin la izvor pentru a primi ajutorul Maicii Domnului.

Astăzi, izvorul este adăpostit între zidurile înalte ale unui ansamblu monahal, îngrijit de Patriarhia Ecumenică. Izvorul este împrejmuit de un edificiu realizat în marmură albă, străjuit de o icoană în care este reprezentată Maica Domnului cu Pruncul în braţe, înconjurată de îngeri, stând deasupra unei fântâni. De asemenea, sunt reprezentaţi împăratul cu garda sa şi patriarhul însoţit de alţi episcopi, soldatul Leon şi orbul în fundal, iar la baza fântânii, un paralitic ce îşi primeşte vindecarea.

Tot în paraclisul subteran se află minunata icoană a praznicului Izvorul Tămăduirii, a cărei vechime atinge perioada de aur a Bizanţului şi despre care se spune că "se curăţă singură". În ciuda umezelii din biserică şi a vechimii ei, icoana şi-a păstrat nealterate calităţile, iar analize făcute asupra ei au dovedit calităţi de refacere inexplicabile ştiinţific.

Ansamblul monahal mai cuprinde o biserică impunătoare construită în secolul al XIX-lea şi cimitirul în care sunt înmormântaţi peste 20 dintre patriarhii ortodocşi ai Constantinopolului, între ei aflându-se şi patriarhii ecumenici care au susţinut demersul Bisericii Ortodoxe Române pentru obţinerea autocefaliei în anul 1885 şi pentru ridicarea la rangul de Patriarhie în anul 1925.

În amintirea faptelor petrecute în secolul al V-lea la minunatul izvor, Părinţii Bisericii au hotărât ca prima vineri de după Paşte să fie închinată Maicii Domnului.

De Izvorul Tămăduirii, se sfinţesc apele

Creştinii ortodocşi vin în această zi la biserică pentru a lua parte la slujba de sfinţire a apei, cunoscută şi sub numele de Agheasma Mică.

După ce preotul a sfinţit apa, îi stropeşte pe credincioşi, în timp ce se cântă troparul: "Mântuieşte, Doamne, poporul Tău, şi binecuvântează moştenirea Ta, biruinţă binecredincioşilor creştini asupra celui potrivnic dăruieste, şi cu crucea Ta păzeşte pe poporul Tău". Astfel, s-a reţinut în popor ca scopul urmărit prin agheasmă este de a alunga "arătarea urâta şi rea", adică duhul cel rău.

Agheasma Mică poate fi băută tot anul, pe nemâncate, spre deosebire de Agheasma Mare, de la Bobotează, care poate fi băută numai timp de opt zile. Tot Agheasma Mică se numeşte şi apa sfinţită la sfeştania casei.

În România există mai multe izvoare considerate ale tămăduirii, în jurul cărora, cu prilejul acestui praznic, mii şi mii de creştini vin să se împărtăşească din binefacerile apei sfinţite. Printre ele, izvorul de la Mănăstirea Dervent, Biserica Greacă din Brăila, Mănăstirea Ghighiu din judeţul Prahova, Mănăstirea Horăicioara din judeţul Neamţ sau Mănăstirea Cetăţuia Negru Vodă din judeţul Argeş.

Tradiţii şi credinţe populare

În această zi, în unele zone ale ţării, adolescenţii fac legământul juvenil. Acest legământ se făcea, cu sau fără martori, în casă, în grădini sau în jurul unui copac înflorit. Tinerii treceau prin mai multe momente rituale prin care făceau jurământul respectiv: rostirea cu voce tare a jurământului, schimbul colacului sau al altor obiecte cu valoare simbolică, de obicei o oală sau o strachină din lut, însoţite întotdeauna de o lumânare aprinsă, îmbrăţişarea frăţească, ospătarea cu alimente rituale şi dansul.

Persoanele legate se întâlneau anual sau, după căsătorie, la Rusalii. Dupa încheierea solemnă a legământului, copiii şi apoi oamenii maturi îşi spuneau până la moarte surată, vere, fârtate ori verişoară şi se comportau ca adevărate rude de sânge: se sfătuiau în cele mai intime şi grele probleme ivite în viaţă, îşi împărtăşeau tainele, nu se căsătoreau cu sora sau cu fratele suratei ori fârtatului, se ajutau şi se apărau reciproc, până la sacrificiul suprem.

Din bătrâni se spune că în această zi este bine ca oamenii să se spele cu roua şi să bea agheasmă, pentru a se feri de boli sau chiar pentru a se vindeca.

Tot în această zi se curăţau şi se sfinţeau fântânile şi se găseau izvoare noi. Credinţa spune că fântânile sfinţite de Izvorul Tămăduirii nu vor seca în perioadele fără ploi.