Potrivit IPJ Constanţa, vineri poliţiştii de la Biroul de Poliţie Vama Veche – 2 Mai s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că la trei terase din staţiunea Vama Veche numărul clienţilor depăşea capacitatea admisă de prevederile legale în vigoare, fiind încălcată astfel măsura distanţării fizice între persoane.
Poliţiştii constănţeni i-au identificat pe administratorii societăţilor comerciale şi i-au sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 5.000 de lei fiecare.
În aceste zile poliţiştii şi jandarmii acţionează în zonele turistice, pentru verificarea respectării măsurilor de protecţie sanitară, pentru a proteja sănătatea cetăţenilor şi pentru prevenirea faptelor antisociale, au precizat reprezentanţii IPJ Constanţa.