- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Zikolov a dat în judecată statul român la CEDO
Marinov Zikolov, condamnat alături de Floricel Achim la 12 ani şi şase luni de închisoare pentru spionaj, a acţionat statul român la CEDO acuzând încălcarea drepturilor în timpul anchetei şi a procesului, magistraţii urmând să ia în discuţie plângerea după ce au apreciat că este admisibilă.
Marinov Zikolov (stânga) şi Floricel Achim (Imagine: Răzvan Chiriţă/Mediafax Foto)
"Plângerea a fost admisă şi dosarul a fost înregistrat. Zikolov acuză autorităţile române de încălcarea dreptului la un proces echitabil şi a dreptului la apărare pe parcursul urmăririi penale şi, mai ales, a judecăţii la Curtea de Apel Bucureşti", a declarat pentru MEDIAFAX avocatul lui Marinov Zikolov, Mihai Mustăciosu.
Judecătorii Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO) au apreciat că plângerea este admisibilă, astfel că o vor lua în discuţie.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Știi cum procedezi duminică, pe 24. Te duci la vot și cauți Trump pe buletin. Cu Nicu și Marcel rămâne cum am stabilit
-
Se circulă în condiţii de iarnă pe străzile din mai multe judeţe. Recomandările poliţiştilor
-
Ciolacu a discutat din nou cu Trump, împreună cu Viktor Orban. Ce spune despre intrarea României în programul Visa Waiver
-
Donald Trusk avertizează că ameninţarea unui război global este „serioasă şi reală”
În 18 iunie, Curtea de Apel Bucureşti i-a condamnat la câte 12 ani şi şase luni de detenţie pe Marinov Zikolov şi pe Floricel Achim pentru spionaj, decizia putând fi contestată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Cei doi au fost trimişi în judecată, în 22 iunie 2009, de către procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT). Floricel Achim a fost judecat pentru trădare prin transmitere de secrete, instanţa stabilind în cazul său degradarea militară, iar Marinov Zikolov, pentru spionaj.
Procurorii DIICOT au stabilit că, în perioada 2002 - 2008, Floricel Achim şi Marinov Zikolov ar fi dezvoltat un sistem clandestin în baza căruia subofiţerul român procura din reţelele informatice ale unităţii militare unde îşi desfăşura activitatea informaţii secrete de stat sau documente ori date care, prin caracterul şi importanţa lor, fac ca fapta să pericliteze siguranţa statului român.
Acesta transmitea informaţiile cetăţeanului bulgar, care, la rândul său, le înmâna reprezentanţilor statului Ucraina. Metoda de sustragere a documentelor folosite de Floricel Achim "era una relativ simplă, facilitată şi de neregulile existente în sistemul de protecţie a informaţiilor clasificate de la unitatea unde acesta îşi desfăşura activitatea", potrivit procurorilor.
Procurorii au constatat că sustragerea se realiza în două modalităţi. Astfel, în timpul executării serviciului (24 de ore cu 72 de ore), subofiţerul avea acces la unul dintre calculatoarele unităţii şi lua informaţiile în mod direct, cu ajutorul unor suporturi de memorie externă. Pe de altă parte, el îşi crea oportunităţi de obţinere a informaţiilor militare din calculatorul lui Dragoş Petrişor (şeful său direct), utilizând parola şi contul de utilizator al acestuia din urmă.
În ceea ce priveşte faptele lui Mihai Fercheluc şi ale lui Dragoş Petrişor, probele administrate în cauză au condus la concluzia că aceştia, din neglijenţă, au încălcat normele legale privind lucrul cu documente "secret de stat" şi, prin aceasta, au permis sustragerea de către Floricel Achim a unor documente clasificate.
Cei doi au fost condamnaţi la amenzi penale de 5.000 de lei.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO