Potrivit Poliţiei Teleorman, accidentul s-a produs în noaptea de sâmbătă spre duminică, pe DN 51, pe raza localităţii Poroschia.
Din primele cercetări, poliţiştii au stabilit că un şofer în vârstă de 23 de ani din comuna Izvoarele, jud. Teleorman, în timp ce conducea maşina pe raza comunei Poroschia, ar fi acroşat un pieton, bărbat în vârstă de 43 de ani din oraşul Alexandria, care mergea pe carosabilă.
În urma impactului, victima a murit pe loc.
Şoferul a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul indicând faptul că, la momentul producerii evenimentui rutier, nu se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.
Oamenii legii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie propusă soluţie prin Parchetul de pe lângă Judecătoria Alexandria.
Sâmbătă, în apropiere de Roşiorii de Vede a avut loc o coliziune frontală între două maşini, accident în urma căruia au murit mai multe persoane.