Pe timpul ceremoniei vor evolua aproximativ 25 de aeronave militare de tip F-16 Fighting Falcon, MiG-21 LanceR, IAR-99 Şoim, IAR-99 Standard, C-27J Spartan şi IAR-330 Puma aparţinând Forţelor Aeriene Române, două aeronave de tip Eurofighter Typhoon ale Forţelor Aeriene Italiene, şase elicoptere tip EC-135 şi Mi-17 aparţinând Ministerului Afacerilor Interne, trei elicoptere IAR-330 Puma ale Serviciului Român de Informaţii şi cinci aeronave tip Extra 300 aparţinând Şcolii Superioare de Aviaţie Civilă, anunţă Ministerul Apărării Naţionale, într-un comunicat de presă remis MEDIAFAX.
În perioada 16-18 iulie, începând cu ora 10.00, în zona Monumentului Eroilor Aerului din Piaţa Aviatorilor vor avea loc antrenamente cu aeronavele militare care vor participa la evenimentul marcant al Forţelor Aeriene Române.
Ziua Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene este sărbătorită, în fiecare an, la 20 iulie, când este prăznuit Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul, ocrotitorul spiritual al piloţilor. În aceeaşi lună, în urmă cu 109 ani, Aurel Vlaicu efectua primul zbor complet cu un aeroplan de concepţie proprie pe teritoriul ţării noastre.
Detaşamentul italian format din aproximativ 130 de militari (piloţi şi personal tehnic) cu aeronave Eurofighter Typhoon, dislocat pe aerodromul Mihail Kogălniceanu, participă la executarea unor misiuni de Poliţie
Aeriană Întărită (enhanced Air Policing) sub comandă NATO, alături de aeronavele F-16 Fighting Falcon, MiG-21 LanceR şi militari ai Forţelor Aeriene Române.