Ziua Europei la Timişoara: Defilare militară, atelier de caricatură şi concerte | FOTO

Ziua Europei este marcată, joi, la Timişoara, în Piaţa Libertăţii, printr-o defilare militară, un atelier de caricatură, un spectacol folcloric şi concerte susţinute în aer liber, cu intrarea gratuită, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Urmărește
164 afișări
Imaginea articolului Ziua Europei la Timişoara: Defilare militară, atelier de caricatură şi concerte | FOTO

Defilare militară, atelier de caricatură şi concerte, de Ziua Europei, la Timişoara

Manifestările dedicate Zilei Europei au început, joi, la Timişoara, în Piaţa Libertăţii. Mai mulţi reprezentanţi ai autorităţilor locale, dar şi politicieni au urcat pe scena amplasată în piaţă pentru a lua parte la un ceremonial militar şi religios dedicat acestei zile.

„Trebuie să acordăm importanţă acestui statut al nostru, să fim demni în UE, cu fruntea sus, pentru că avem de ce să o ţinem sus, şi să ne mobilizăm pentru a ne pune în valoare toate potenţialităţile, astfel încât să recuperăm din rămânerea în urmă care încă e mare în raport cu ţările cele mai dezvoltate din UE. Iar respectul pentru calitatea de membru al UE trebuie să se reflecte şi în prezenţa la vot în 26 mai, când vom desemna reprezentanţii în Parlamentul European. Trebuie să mergem cu gândul că trebuie să votăm pentru România", a declarat primarul Timişoarei, Nicolae Robu.

De asemenea, preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Călin Dobra, a precizat că „trebuie să ţinem cont că perioada pe care o traversăm nu este deloc uşoară. UE se confruntă cu numeroase provocări în ceea ce priveşte migraţia, securitatea, apărarea, scepticismul aflat în creştere”.

Apoi, timişorenii care s-au adunat în Piaţa Libertăţii au urmărit defilarea a zeci de militari, pompieri, poliţişti şi jandarmi, pe muzica fanfarei militare. Tot în centrul Timişoarei, Ştefan Popa Popa's a realizat caricaturi gratuite, în cadrul unui atelier, şi au fost organizate demonstraţii sportive.

Joi seara, pe scena amplasată în Piaţa Libertăţii, de Ziua Europei, timişorenii pot urmări un spectacol folcloric, iar apoi concerte în aer liber, susţinute de Alexandra Mitroi şi trupele Voltaj şi Kadebostany, intrarea fiind liberă.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici