Ziua în care Montserrat Caballe a refuzat să cânte fără Freddie Mercury. ProSport a stat de vorbă cu port-drapelul României la ceremonia la care soprana a intonat imnul

E 25 iulie 1992. Şi cel mai neînsemnat loc de pe Stadionul Olimpic din Barcelona e ocupat. Întreaga planetă freamătă. Aşteptarea ia sfârşit. E ziua cea mare. Startul. Startul simbolic.

Estadi Olympic Lluis Companys se arată magic. E sărbătoarea de sub ochii lui Juan Antonio Sammaranch, preşedintele CIO, fiul Cataluniei. Membrii delegaţiilor îşi masează muşchii prin buncărele de sub gigantul gri. Au grijă la fiecare detaliu. Unii se îmbrăţişează protocolar cu componenţi ai altor echipe. Pe alţii îi leagă prietenii bine cimentate. E epoca în care fiecare fotoreporter de ocazie din tribune îşi dozează bine cele 36 de poziţii de pe un Canon de aur. Şi fiecare are baterii de schimb. Pentru a surprinde un moment. Sau un idol. Sau pentru un cadru cât mai larg cu furnicarul din arenă.

E ziua în care stegul Bruneiului stă bine strâns în mâinile unicului ei component. Şi ceremonia în care Somalia vine cu două suflete pe portativul care fierbe. România? 173 de speranţe suprind autentic tabloul sportului românesc, la aproape trei ani de la Revoluţie. Sunt mogâldeţele din gimnastică sau cârmăciţa de la 8 plus, băieţii numai inimă şi muşchi din barcă sau de pe saltea şi mulţi alţii. E ziua în care după patru decenii participă la JO o singură Germanie. Şi ziua în care Ovalul Magic e invadat de mereu-pregătiţii sportivi ruşi. Concurează pentru prima dată sub însemnele Comunităţii Statelor Independente şi pasiunea pentru medalii şi-o întreţin la fel. Sunt la festivitate şi Magic, şi Air Jordan, şi Pippen, şi "Amiralul" Robinson, reuniţi pentru prima dată într-un Dream Team fantastic. E chiar şi Vitali Scerbo. Şi nici prin cap nu avea să-i treacă gimnastului bielorus că va cuceri şase medalii de aur. Patru într-o zi.

E ceremonia în care se împacă mereu diferite culturi. Seara în care rivalitatea e lăsată acasă. Bagajul de şiretlicuri uitat la plecarea din Satul Olimpic. E seara în care ura dispare. E seara în care se împacă recţia din baschet cu precizia din tir, ambiţia din sporturile nautice cu graţia din gimnastică. E seara în care muzica de operă se împacă cu rockul.

Citiţi continuarea aici.

Citeşte şi: Montserrat Caballé a murit. Soprana este cunoscută publicului larg pentru melodia „Barcelona”, cântată împreună cu Freddie Mercury | VIDEO