În luna februarie 2021, rata şomajului a fost de 5,7%

Publicat: 06 04. 2021, 09:56
Actualizat: 06 04. 2021, 09:58

Numărul şomerilor (în vârstă de 15-74 ani) estimat pentru luna februarie a anului 2021 a fost de 478 mii persoane, în creştere faţă de luna precedentă (474 mii persoane).

Pe sexe, rata şomajului la femei a depăşit-o cu 0,2 puncte procentuale pe cea a bărbaţilor (valorile respective fiind 5,8% în cazul persoanelor de sex feminin şi 5,6% în cazul celor de sex masculin).

Pentru persoanele adulte (25-74 ani), rata şomajului a fost estimată la 4,6% pentru luna februarie 2021 (4,7% în cazul bărbaţilor şi 4,5% în cel al femeilor).

Numărul şomerilor în vârstă de 25-74 ani reprezenta 75,8% din numărul total al şomerilor estimat pentru luna februarie 2021.