Autorităţile de frontieră ungare au informat Poliţia de Frontieră Română că, începând de vineri ora 23.00 (ora României) până marţi ora 23.00 (ora României) în Ungaria va fi restricţionată circulaţia tuturor autovehiculelor cu o capacitate mai mare de 7,5 tone.
Măsura este luată de autorităţile ungare ca urmare a faptului că data de 15 martie este declarată zi de sărbătoare naţională, nelucrătoare.
Nu sunt vizate de restricţii transporturile umanitare pentru a nu întârzia distribuirea ajutoarelor şi donaţiilor, respectiv transporturile de animale vii, animale perisabile sau combustibili, materiale pentru încălzit.
În această perioadă şoferii automarfarelor vor avea obligaţia să staţioneze în parcările special amenajate, până la încheierea perioadei de restricţii de circulaţie pe drumurile publice din Ungaria.
Traficul de călători şi autoturisme se va desfăşura fără restricţii.
La ridicarea restricţiilor, Poliţia de Frontieră recomandă şoferilor de automarfare tranzitarea tuturor punctelor de frontieră existente la graniţă deschise tranzitului de marfuri, astfel încât să se preîntâmpine apariţia suprasolicitărilor doar a unora dintre acestea, într-un timp foarte scurt.