Ziua Naţională a Supravieţuitorilor de Cancer ar putea deveni sărbătoare la nivel european
La European Cancer Summit, eveniment desfăşurat zilele acestea la Bruxelles, senatoarea PNL Nicoleta Pauliuc a vorbit despre proiectele legislative adoptate în România, la iniţiativa sa, pentru sprijinirea bolnavilor de cancer şi a aparţinătorilor.
Din acest pachet legislativ face parte şi legea privind Ziua Naţională a Supravieţuitorilor de Cancer, sărbătorită în România începând cu vara anului trecut (este marcată în prima duminica din luna iunie).
Senatoarea PNL le-a propus reprezentanţilor statelor europene ca această zi să fie sărbătorită unitar, la nivelul Uniunii Europene.
La eveniment, Nicoleta Pauliuc i-a oferit comisarului european pentru Sănătate, Stella Kyriakides, o insignă cu nufărul galben, simbolul ales pentru supravieţuitorii de cancer.