Purtătorul de cuvânt al Aeroportul Otopeni, Valentin Iordache, a precizat că este vorba despre 27 de curse ale Companiei TAROM, dintre care 6 interne şi 21 externe, şi de alte patru ale altor companii aeriene.
Cele şase curse interne trebuiau să decoleze spre Oradea, Satu Mare, Sibiu, Iaşi şi două la Cluj, iar printre destinaţiile externe se numără, Viena, Paris, Barcelona, Belgrad, Madrid, Kiev.
Potrivit lui Iordache, după ora 11.00, este posibil ca aceste curse să poată decola, acesta precizând că se vor înregistra evident întârzieri şi la aterizări.
Au fost anulate de asemenea o cursă Carpatair care trebuia să decoleze spre Timişoara şi o cursă care trebuia să vină de la Geneva, dar nu a putut decola din cauza condiţiilor meteo de acolo.
Iordache a subliniat că aterizarea aeronavelor are loc în condiţii normale.