Crosul a fost organizat miercuri de Direcţia Judeţeană pentru Tineret şi Sport Bihor, în colaborare cu Inspectoratul Judeţean Şcolar, cu ocazia Zilei Naţionale a României, în Parcul „I.C. Brătianu” din Oradea.
Directorul Direcţiei Judeţene pentru Tineret şi Sport Bihor, Sorin Buhaş, a declarat joi, într-o conferinţă de presă, că unui adolescent de la Şcoala Generală din Budoi, care a concurat în cadrul probei de 16-17 ani, i s-a făcut rău la zece minute după terminarea cursei de 1.200 de metri.
Potrivit lui Buhaş, ambulanţa care era la locul competiţiei i-a acordat primul ajutor băiatului şi l-a transportat la Spitalul Municipal „Gavril Curteanu”, unde, după aproximativ o oră, a murit.
Adolescentul avea 16 ani şi a participat la cros alături de alţi 13 elevi veniţi de la şcoala din Budoi împreună cu profesorul lor.
„Este un eveniment tragic, ne pare rău pentru ceea ce s-a întâmplat. În experienţa noastră de 21 de ani, de când direcţia organizează aceste competiţii, nu am avut de-a face cu o asemenea tragedie. Ne aşteptăm la o anchetă, inclusiv din partea Agenţiei Naţionale pentru Sport, care să analizeze activitatea direcţiei, dar vreau să vă spun că noi, ca organizatori, am luat toate măsurile prevăzute de lege pentru organizarea concursului. Am asigurat ambulanţa la locul desfăşurării întrecerii, am cerut participanţilor şi celor care îi însoţesc la concurs să aibă permisiunea medicului de participare la întreceri”, a declarat Buhaş.
El a afirmat că adolescentul avea adeverinţa de participare la concurs, eliberată de un medic, care menţiona că baiatul este apt. Ulterior, s-a descoperit că, de fapt, adolescentul suferea de mai multă vreme de astm bronşic.
„Poliţia nu a fost încă sesizată despre moartea acelui copil, dar în funcţie de rezultatul necropsiei, în cazul în care există suspiciuni de moarte suspectă, vor face cercetări pentru stabilirea circumstanţelor în care a murit”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor, inspectorul principal Alina Dinu.
La cros au participat aproximativ 300 de concurenţi.