- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Ziua Unirii la Focşani: Victor Ponta, alături de 5.000 de persoane la manifestări
Aproximativ 5.000 de persoane asistă, marţi, la manifestările prilejuite de Ziua Unirii Principatelor de la Focşani, la eveniment participând liderul PSD, Victor Ponta, care este însoţit de mai mulţi social-democraţi şi liberali, toţi purtând la gât eşarfe tricolore.
Ziua Unirii la Focşani: Victor Ponta, alături de 5.000 de persoane la manifestări (Imagine: Liviu Chirica/Mediafax Foto)
Oamenii au steaguri, iar înaintea sosirii liderilor politici în mulţime, participanţii au dansat pe ritmuri populare, pe scena amplasată în Piaţa Unirii din Focşani, unde a avut loc un spectacol folcloric.
Ulterior, participanţii la manifestări au asistat la intonarea imnului naţional.
La manifestările organizate de Consiliul Judeţean participă şeful instituţiei, Marian Oprişan, prefectul de Vrancea, Sorin Hornea, vicepreşedintele CJ Dragoş Bârlădeanu, precum şi primari din majoritatea localităţilor vrâncene.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Azi, în Sfânta zi a Crăciunului, poate știi de ce Iisus Hristos nu s-a născut român
-
Ciolacu publică facturile pentru zborurile private la Nisa în ziua de Crăciun
-
Pericol în Constanţa: Elicea unei eoliene se învârte necontrolat aproape de un cămin de bătrâni
-
Care sunt cei şapte magnifici care au salvat bursa din Germania şi au sfidat crizele anul acesta
Liderul PSD, Victor Ponta, este însoţit de social-democraţii Viorel Hrebenciuc, Dan Şova, Ecaterina Andronescu, Constantin Niţă, Cristian Dumitrescu, preşedintele Comisiei de Învăţământ din Camera Deputaţilor, liderul PNL Vrancea, Nini Săpunaru, liberalul Varujan Vosganian.
La manifestări este prezent şi Alin Trăşculescu, preşedintele Organizaţiei PDL Vrancea.
Printre participanţi se află şi elevi de la liceele care au participat la concursul "Unirea Principatelor în context european", aceştia purtând bannere cu numele unităţilor de învăţământ cărora le aparţin.
Programul manifestărilor dedicate împlinirii a 153 de ani de la Unirea Principatelor Române a început la ora 11.00 cu un simpozion dedicat Unirii Principatelor. De la ora 14.00, fanfara militară a cântat în Parcul Central, iar la ora 15.00, pe scena amplasată în Piaţa Unirii, a avut loc un concert coral.
Începând cu ora 15.30, a avut loc festivitatea de premiere a liceelor care au participat la concursul "Unirea Principatelor în context european". La acest concurs au participat Colegiile "Alexandru Ioan Cuza", "Unirea" şi "Mihail Kogălniceanu" din Focşani, precum şi Liceul "Alexandru Ioan Cuza" din Panciu. Fiecare unitate de învăţământ a desemnat câte o echipă formată din trei elevi şi coordonată de un profesor, care a realizat câte un film de cinci minute cu tematica mai sus amintită. Filmele au fost vizionate de un juriu care a ales cel mai bun material.
La ora 16.00, pe scena din Piaţa Unirii a început un recital folcloric.
Manifestările se vor încheia cu retragerea cu torţe, moment organizat cu militarii din Granizoana Focşani.
Cei care vor participa la manifestări vor primi fulare tricolore.
Anul trecut de Ziua Unirii, preşedintele preşedintele Traian Băsescu a participat la manifestările de la Focşani şi de Iaşi, el fiind primit de mulţime cu huiduieli.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
GANDUL.RO