Sorin Cîmpeanu a fost întrebat, luni seara, la Digi 24, despre proiectul privind educaţia sexuală în şcoli, blocat în Parlament.
„Este vorba de curriculum. Este vorba de planurile cadru de liceu. Ştiţi foarte bine că au fost lansate în dezbatere planurile cadru pentru întregul învăţământ liceal. În urma consultării publice au rezultat mai bine de 1.000 de propuneri de modificare, lucru care ne-a condus la concluzia că este bine să analizăm în amănunt, în ansamblu, planurile cadru, adică lista de discipline şi numărul de ore alocat fiecărei discipline, inclusiv disciplina despre care vorbiţi şi în urma acestei consultări să pornim cu dreptul într-un mod în care să avem acceptul întregii societăţi, să avem planul cadru adaptat cerinţelor societăţii, cerinţelor angajatorilor şi, bineînţeles, adecvate secolului 21”, a răspuns ministrul Educaţiei.
Întrebat dacă el consideră că elevii au nevoie de educaţie sexuală în şcoală, ministrul a răspuns afirmativ, însă planul cadru trebuie adaptat cerinţelor societăţii.
„Cu siguranţă este nevoie de educaţie sexuală”, a spus el.
Educaţia sexuală este luată în discuţie şi în prezent în şcoli, în cadrul disciplinei educaţie pentru sănătate, care este, însă, o disciplină opţională, urmată de un număr relativ redus de elevi.