Incendiu în Sectorul 3 din Capitală, la un service auto

Publicat: 07 10. 2019, 10:46
Actualizat: 07 10. 2019, 10:53

Potrivit ISU Bucureşti – Ilfov, incendiul a izbucnit la un service auto de pe Calea Dudeşti, din Sectorul 3 al Capitalei.

Flăcările se manifestă pe o suprafaţă de aproximativ 30 de metri pătraţi.

Pompierii au reuşit să localizeze incendiul, iar la ora transmiterii acestei ştiri nu este pericol de extindere.

Nu s-au înregistrat victime, potrivit sursei citate.

Pompierii acţionează cu patru autospeciale pentru stingerea focului.

Deocamdată nu se ştie din ce cauză a izbucnit incendiul, acest lucru urmând să fie stabilit ulterior.