O nouă medalie la Mondialele de haltere de la Anaheim. Dumitru Captari, bronz la procedeul smuls
Dumitru Captari a reuşit să urce pe treapta a treia a podiumului de premiere la procedeul smuls. Halterofilul legitimat la AMEFA Arad a bifat toate cele trei încercări la acest procedeu, oprindu-se la 156 de kilograme. La celălalt procedeu, aruncat, Captari a ratat toate cele trei încercări (ultima dată la 190 kg), astfel că nu a mai contat nici în clasamentul de la total.
Dumitru Captari are 28 de ani şi este sportiv născut în Republica Moldova. Anul acesta, el a cucerit aurul la Campionatele Europene (360 de kg la total / locul 2 la smuls – 160 kg; locul 1 la aruncat – 200 kg).