- Home
- Sport
- BUCUREŞTI, (11.04.2023, 15:29)
- Cosmin Pirv
14 competiţii sportive internaţionale organizate în 2023 în România au primit fonduri de la buget
Ministerul Sportului anunţă că 14 competiţii sportive internaţionale majore care urmează să fie organizate în România anul acesta au primit fonduri de la bugetul de stat, în cadrul programului „Activitate sportivă de excelenţă”, pentru trimestrele II-IV ale anului în curs.
Urmărește
296 afișări
14 competiţii sportive internaţionale organizate în 2023 în România au primit fonduri de la buget
Scopul acestui program constă în susţinerea organizării de campionate mondiale, europene şi regionale pe teritoriul României, obiectivele fundamentale fiind promovarea imaginii României, dezvoltarea relaţiilor internaţionale în domeniul sportului, dezvoltarea infrastructurii sportive şi atragerea unui număr cât mai mare de participanţi.
„Înregistrăm un progres semnificativ faţă de anul trecut, cu un buget dublu pentru excelenţa sportivă şi mai mulţi beneficiari. 2023 vine cu încă 14 competiţii majore pe care le vom găzdui şi pentru care Ministerul Sportului a alocat fondurile necesare. Este important să ne dezvoltăm şi pe acest plan şi să demonstrăm că avem capacitatea de a organiza evenimente de anvergură. Despre România se vorbeşte tot mai mult în ultimii ani şi la acest capitol, nu doar la cel al performanţelor sportive, iar sportul dovedeşte o dată în plus că este cel mai puternic ambasador de ţară şi merită toată susţinerea”, a declarat Eduard Novak, ministrul Sportului.
Suma totală din bugetul Ministerului Sportului pe anul 2023 pentru programul „Activitate sportivă de excelenţă” este de 18 milioane lei.
ULTIMELE ȘTIRI
-
TU l-ai vota pe Donald Trump, dacă ar candida la Președinția României? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Cornel Oţelea, singurul handbalist român care a câştigat de trei ori titlul mondial, a murit
-
Elon Musk reacţionează la comentariile privind gestul său de la învestirea lui Trump: „Atacul este atât de obosit”
-
Războiul din Ucraina, ziua 1064. Trump afirmă că SUA „probabil” vor sancţiona Rusia dacă Moscova refuză negocierile de pace / Secretarul de Stat al SUA: Vrem să punem capăt războiului din Ucraina, astfel încât acesta să nu reînceapă peste 3-4 ani
Astfel, vor fi finanţate Campionatul European Taekwondo ITF, Campionatul Mondial de Karate Shyto-Ryu WSSHRF, Campionatul European de Karate Shyto-Ryu ESHRKF, Campionatele Balcanice de Copii U13 la judo, Campionatul Mondial Tineret U 20 la polo, Campionatul Mondial de Motocros pentru Juniori, Campionatele Europene de Juniori 1, U20 (M+F) şi Campionatele Europene de Tineret (M+F) la haltere, Campionatul European U20 Feminin Divizia B la baschet, Campionatul Mondial de Powerlifting, clasic şi echipat, Juniori2 si Juniori1, M+F, Campionatul Turul României 2023 la ciclism, Campionatul Balcanic de Canotaj, Campionatul Europe Youth Top 10 la tenis de masă, Jocurile Balcanice de Gimnastică Aerobică şi Campionatul European de U21 la Taekwondo.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Citește pe alephnews.ro: Micile detalii fac diferența. Ce să NU faci la un interviu de angajare
Citește pe www.zf.ro: Lovitură în plin pentru economia românească: Chinezii de la Haier închid fabrica din judeţul Prahova, un proiect de 70 de milioane de euro unde creaseră peste 1.000 de locuri de muncă. Proiectul a fost inaugurat în 2021
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Surpriză la început de an: FMI a schimbat şeful pentru România şi descinde la Bucureşti la începutul lunii februarie să se întâlnească cu Guvernul şi BNR pentru a ”analiza evoluţiile economice şi financiare recente”
A doua cea mai mare metropola a lumii riscă să dispară sub ape, iar soarta mega-oraşului atârnă în mâinile unui miliardar
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Jurata de la show-ul de talente, fotografiată de paparazzi la întâlnirea cu celebrul milionar mai tânăr cu 12 ani decât ea
PROSPORT.RO
Pensionarii din România care au muncit între acești ani ar putea primi 400 de lei în plus, începând cu 1 februarie 2025
CANCAN.RO
Ce s-a ales de Octavian BELLU. Ce job „normal” și-a luat și unde s-a angajat, după retragerea din gimnastică
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe