„E foarte surprinzător că aceste sesizări au apărut după atâta timp. Eu cred că e vorba de o campanie de imagine în conflictul ăsta pe care îl au cu Năstase. Ştiţi că urmează din nou alegeri la federaţie şi probabil că aşa au ales să-şi facă imagine. Dacă după atâţia ani vii cu sesizări nu poate fi decât o treabă de genul ăsta. Dar eu sunt obişnuit cu treburi de genul ăsta, şi în 2008, la alegeri, am fost desfiinţaţi„, a spus Hărădău.
Conducerea Federaţiei Română de Tenis a sesizat, miercuri, Direcţia Naţională Anticorupţie după ce a descoperit o serie de nereguli financiare în contabilitate în perioada 2001-2008, se arată într-un comunicat al FRT remis agenţiei MEDIAFAX.
„În urma verificărilor efectuate asupra actelor contabile din perioada 2001-2008, Federaţia Română de Tenis a identificat o serie de suspiciuni privind nereguli financiare. În acest sens, astăzi, 01.02.2012, Federaţia Română de Tenis a sesizat Direcţia Naţională Anticorupţie”, se menţionează în comunicat fără a oferi alte amănunte.
În perioada 2001-2008, la conducerea Federaţiei Române de Tenis s-a aflat Ilie Năstase. Acesta a demisionat din funcţia de preşedinte la 12 februarie 2008, după declanşarea scandalului legat de organizarea la Sibiu a meciului de Cupa Davis România – Franţa, iar conducerea interimară a fost preluată de Dumitru Hărădău, directorul general al forului. Atunci, presa centrală a scris că federaţia ar fi „umflat” cheltuielile de organizare a întâlnirii din cadrul Grupei Mondiale a Cupei Davis.
De la alegerile pentru preşedinţia Federaţiei Române de Tenis din 24 februarie 2009, Ilie Năstase s-a aflat într-un conflict permanent cu actualul preşedinte Ruxandra Dragomir.