27 de jandarmi şi poliţişti români, în misiune în Germania pe durata Campionatului European

27 de angajaţi ai Ministerului Afacerilor Interne vor desfăşura activităţi în sprijinul suporterilor români care se vor deplasa în Germania şi vor coopera cu autorităţile germane, anunţă Ministerul Afacerilor Interne.

Urmărește
83 afișări
Imaginea articolului 27 de jandarmi şi poliţişti români, în misiune în Germania pe durata Campionatului European

27 de jandarmi şi poliţişti români, în misiune în Germania pe durata Campionatului European

„Misiunea lor este oferirea de sprijin operaţional forţelor de ordine din Germania, prin constituirea unor echipe mixte de patrulare şi control, în proximitatea locurilor de desfăşurare a partidelor echipei naţionale de fotbal a României, precum şi pe traseele de afluire şi defluire, între oraşe, în aeroporturi, porturi, gări şi trenuri, dar şi în zona de frontieră”, anunţă MAI.

De asemenea, echipele MAI aflate în misiune pe timpul Campionatului European, vor avea atribuţii în ceea ce priveşte cooperarea cu reprezentanţii Punctului Naţional Informare Fotbal din Germania, precum şi cu forţele de ordine locale din oraşele gazdă ale partidelor echipei naţionale de fotbal a României.

Înainte de plecarea în misiune, membrii delegaţiei au fost primiţi de ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu.

„Astfel de manifestări, precum cea la care veţi participa dumneavoastră, exercitându-vă profesia, ajutând colegii germani să păstreze liniştea şi ordinea publică, în timpul Campionatului European de Fotbal, se înscriu într-un plan mai general de a păstra, de a salvgarda, de a feri modul nostru de viaţă european, liniştea, ordinea publică în ţările membre ale Uniunii Europene de orice provocări, de orice derapaje, de orice atentate, de orice evenimente provocate de către răuvoitori care doresc să destabilizeze, să perturbe acest mod de viaţă. Deci, iată că ceea ce veţi face dumneavoastră acolo nu este o simplă misiune, nu este doar un act profesional la care sunteţi chemaţi să participaţi alături de colegi germani, colegi europeni din alte sisteme naţionale de poliţie şi de jandarmerie ci are şi o semnificaţie mai largă şi mai profundă legată de stabilitate europeană, legată de liniştea cetăţenilor europeni, legată de modul nostru de viaţă. Are o importanţă, aş putea să spun, strategică, din această perspectivă. Avem încredere în dumneavoastră, vă dorim mult succes, să aveţi grijă şi de dumneavoastră în exercitarea misiunii, să vă întoarceţi cu bine acasă şi cu fruntea sus alături de cei dragi.”, a declarat ministrul Predoiu în timpul întâlnirii.

Unul dintre ofiţerii de poliţie care desfăşoară misiunea va îndeplini funcţia de consilier al şefului Centrului Internaţional de Cooperare Poliţienească (IPCC EURO 2024) având atribuţii de coordonare a activităţii celor 300 de poliţişti străini ce vor fi dislocaţi în Germania pe durata turneului final.

„Vom fi peste tot în fan zone, în punctele principale de adunare ale suporterilor care sunt organizate de autorităţile germane. În fan zone, în aeroporturi, în gări, la stadion, pe rutele, pe traseele de deplasare către stadion”, spune colonelul Anton Cernat

„Centrul de Cooperare Poliţienească va gestiona schimbul de date şi informaţii dintre structurile acestea de Poliţie şi va coordona dislocarea în teren a poliţiştilor străini pe timpul turneului final”, afirmă locotenent-colonel Adrian Dincă.

„Sunt onorat să particip la misiune de o asemenea anvergură, împreună cu colegii de la Jandarmerie. Suntem conştienţi de importanţa aceste misiuni, rolul meu în cadrul misiunii va fi de a asigura partea de cooperare poliţienească internaţională şi în special aspectul de relaţionare al suporterilor români care urmează să participe alături de echipa naţională la meciurile programate pentru echipa naţională în legătura cu autorităţile germane”, încheie comisar-şef Virgiliu Oriţă.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici