Prima pagină » Sport » CFR Cluj – Malmo, de la ora 19:00: Echipa românească debutează în Champions League

CFR Cluj – Malmo, de la ora 19:00: Echipa românească debutează în Champions League

CFR Cluj va debuta, marţi seara, pe teren propriu în Champions League. Campioana României va juca împotriva suedezilor de la Malmo, de la ora 19:00.
CFR Cluj - Malmo, de la ora 19:00: Echipa românească debutează în Champions League
Răzvan Stîngă
24 iul. 2018, 12:50, Sport

CFR este singura reprezentantă a României în Champions League. Ea va lua startul în turul 2 şi are un adversar dificil, Malmo, campioana Suediei. Adversara echipei noastre are avantajul meciurilor oficiale. A evoluat deja în 5 partide, 3 în campionatul intern şi 2 în Liga Campionilor. De partea cealaltă, CFR a disputat o singură partidă în actualul sezon, în Liga 1, cu FC Botoşani, scor 1-1.

În cazul în care va reuşi să treacă mai departe, clujenii vor juca împotriva învingătoarei din dubla Ludogoreţ-Vidi. Dacă vor fi eliminaţi de Malmo, campionii vor merge în turul 3 al Europa League şi vor fi nevoiţi să joace în compania învingătoarei meciului FK Sutjeska-Alashkert.