- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
A fost lansat programul "PerformBaschet, un pas inainte"
Federaţia Română de Baschet a lansat, miercuri, într-o conferinţă de presă, programul naţional de dezvoltare "PerformBaschet, un pas înainte", care le va oferi tinerilor născuţi în 1995 şi posibilitatea aprofundării cunoştintelor în acest sport.
Iniţiatorii acestui program au anunţat că prima acţiune din "PerformBaschet, Un pas înainte", coordonat de directorul tehnic Ion Nicolau, se va desfăşura în perioada 4-6 februarie, în nouă centre regionale (Bucureşti, Constanţa, Galaţi, Iaşi, Cluj Napoca, Sibiu, Oradea, Timişoara şi Braşov), urmând să participe 186 de sportivi (selectaţi de la 49 de cluburi din întreaga ţară) şi 30 de antrenori.
Preşedintele FR Baschet, Carmen Tocală, a declarat că doreşte să sporească interesul tinerilor pentru pentru performanţă. "FRB a iniţiat Programul Naţional de Dezvoltare U15, cred că singurul de acest fel din România, din dorinţa de a oferi tinerilor de 15-16 ani posibilitatea aprofundării cunoştinţelor baschetbalistice. Prin acest mod vreau să sporim interesul pentru performanţă. În urmă cu şase ani, atunci când am preluat şefia FRB, mi-am dorit să ne ocupăm mai mult de atragerea copiilor către baschet. Am organizat campionatele naţionale de babybaschet şi minibaschet, iar la vremea respectivă a fost vorba chiar de generaţia de copii născuţi în 1995 şi mai tineri. Sunt aceeaşi copii care se regăsesc în Programul «PerformBaschet, Un pas inainte» şi în care vom investi în următorii ani, pentru a obţine rezultate notabile. Totodată, vrem să arătăm prin acest program că se poate face educaţie prin sport, respectiv prin baschet", a spus Tocală.
Preşedintele Federaţiei Române de Baschet a stabilit şi care vor fi obiectivele acestui program pe termen mediu. "Avem un program naţional pentru copii de 15 ani şi mai tineri, jucători care vor participa şi vor reprezenta România la Campionatele Europene. Ceea ce ne dorim de la acest program este ca echipele naţionale să participe la turneele finale şi să aibă o clasare bună, acest lucru însemnând primele patru locuri. Este o strategie pe termen mediu, programul nostru având o durată de opt ani. Aşteptăm ca jucătorii din acest program să ajungă în Divizia A şi să aibă o valoare incontestabilă. De asemenea, la Jocurile Francofone, România va trebui să obţină medalia de aur la feminin şi să fie finalistă la masculin", a adăugat Tocală.
Directorul tehnic al programului, Ion Nicolau, a afirmat că este important ca şi antrenorii din cadrul acestui proiect să fie de calitate: "Este foarte important cine pune în practică acest program. Trebuie să lucrăm la nivelul antrenorilor, pentru a le oferi copiilor calitate la antrenamente. Trebuie să-i convingem pe antrenori să lucreze cât mai bine şi cât mai mult. Totodată, trebuie să avem răbdare. Cred că acest «pas înainte» din titulatură poate fi pus în practică şi poate fi un nou început. Trebuie să fim atenţi să oferim participanţilor condiţii bune la cazare, masă şi la sala de antrenament, dar şi să-i protejăm. Totul trebuie făcut cu paşi mici, dar într-o direcţie bună. Astfel, rezultatele vor apărea căt de curând".
ULTIMELE ȘTIRI
-
REZULTATE PARȚIALE. Alegeri prezidențiale 2024, turul 1: Călin Georgescu și Marcel Ciolacu intră în turul 2
-
Rezultate parţiale 90% din secţiile de votare: Călin Georgescu continuă să fie pe primul loc. Bătălie pentru locul doi între Ciolacu şi Lasconi
-
Primele declaraţii ale candidaţilor după exit-poll-uri. Ciolacu: Rezultatul ne confirmă că am făcut ceea ce trebuie pentru ţară / George Simion anunţă victoria deşi exit-poll-urile îl dau pe 4 / Lasconi: Speranţa este vie în România
-
Cine este Călin Georgescu, surpriza de la alegerile prezidenţiale 2024, turul I
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
GANDUL.RO
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 01:38
Olt. Rezultate finale alegeri prezidenţiale turul 1. Cum au votat oltenii
-
astăzi, 01:30
LIVE TEXT Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Rezultate parţiale. Călin Georgescu îl depăşeşte pe Marcel Ciolacu / Lasconi aşteaptă salvarea din marile oraşe / Mai sunt 1,4 milioane de voturi de numărat, 650.000 în Bucureşti