Ziua de 13 iunie 1943 ocupă o pagină importantă în istoria clubului Real Madrid. Atunci, echipa de Santiago Bernabeu a câştigat cu 11-1 în returul din semifinalele Cupei Regelui, după ce, în meciul tur, Barcelona s-a impus cu 3-0. Real Madrid a pierdut însă finala, în faţa celor de la Atheltico Bilbao.
La 52 de ani distanţă, în vestiarul Barcelonei nu se vorbea despre tragedia de la Madrid. Gică Popescu, care a jucat la Barcelona în perioada 1995 – 1997, şi-a amintit că el nu a fost niciodată învins de Real Madrid. A jucat în 6 El Clasico şi a înregistrat 3 remize şi 3 egaluri.
„Nici nu ştiam că a fost un astfel de rezultat. Când eram eu la Barcelona vorbeam despre meciurile mai recente. În ziua de azi este imposibil să se repete un astfel de scor. Cele două echipe au ajuns la un nivel valoric uriaş şi foarte echilibrat, încât şi un rezultat de 2-0, 3-0, în favoarea uneia dintre cele două echipe ar fi dezechilibrat. Mi-amintesc despre victoria de pe Camp Nou cu 3-0. A fost una dintre cele mai importante pe care le-am obţinut la Barcelona. O victorie cu 3-0 împotriva celor de la Real Madrid întotdeauna reprezintă un mare succes„, a spus fostul căpitan al Barcelonei, pentru Mediafax.
Gică Popescu a câştigat 4 trofee cu Barcelona: Cupa Regelui, de două ori Supercupa Spaniei şi Cupa UEFA (n.red. – actuala Europa League). Popescu ne-a povestit că a avut şi el probleme în meciurile cu Real Madrid
„Mi-aduc aminte un meci în care Cruyff a vrut să-l marchez pe Laudrup, om la om. Un sfert de oră mi-a pus mari, mari probleme, după care am avut un atac mai dur la care am luat şi galben şi atunci lucrurile au trecut în favoarea mea. Am fost considerat unul dintre cei mai buni jucători ai meciului„, a mai spus Gică Popescu.
Barcelona şi Real Madrid s-au întâlnit de 277 de ori până acum, în toate competiţiile. Barcelona a câştigat de 115 de ori, Real Madrid de 100, iar 62 de meciuri s-au încheiat la egalitate. Lider în Spania, Barcelona joacă azi, de la ora 23:00, în deplasare, cu Mallorca, în primul meci oficial de la reluare. Real Madrid joacă acasă, duminică, 14 iunie, de la 20:30, cu Eibar.