Mititelu: Bogaciu poate că nici nu a luat comisionul

Publicat: 23 04. 2009, 12:07
Actualizat: 06 11. 2012, 09:19

"Poate la Bogaciu nu au fost găsite probe. Poate că acesta nici nu a luat comisionul, iar banii, poate, au ajuns la cei care l-au şi delegat. Cred că acelaşi lucru se întâmplă şi cu Demetrescu (n.r. – arbitrul asistent Daniel Demetrescu) de la Vâlcea. Comisioanele au ajuns în altă parte. Păcat că, acum, toate măgăriile din fotbalul nostru sunt aruncate către FC Argeş. Până acum câteva luni, FC Argeş era la fel de curată ca Universitatea. Penescu, până acum câteva luni, era foarte cuminte, dar, probabil, a făcut aceste prostii mai mari ca el deoarece a fost deranjat de arbitrajele avute în trecut şi a fost atras de cineva de sus, care i-a dat ideile astea. Atunci a greşit el. Sper să se caute adevăraţii vinovaţi", a precizat Mititelu.

Marcel Lică, Sorin Corpodean şi Marcel Savaniu au fost reţinuţi, miercuri, pentru 24 de ore, de către procurorii anticorupţie, sub acuzaţia de luare de mită, după ce a fost audiaţi timp de câteva ore, la DNA Piteşti, în dosarul privind corupţia din arbitraj, în care au fost arestaţi finanţatorul FC Argeş, Cornel Penescu, fostul şef al Comisiei Centrale a Arbitrilor, Gheorghe Constantin, directorul general al hypermarketului PIC, patronat de Penescu, Liviu Făcăleaţă, precum şi fostul director al OPC Argeş, Cristian Libertatu.