Tatăl fotbalistului John Terry (Chelsea), acuzat de trafic de cocaină
Ted Terry, în vârstă de 55 de ani, va apărea în faţa instanţei luna viitoare, ceea ce se adaugă problemelor din viaţa personală ale fiului său în ultimele săptămâni.
Aşa cum se obişnuieşte, poliţia din Essex (estul Angliei) nu a confirmat în mod direct punerea sub acuzare a lui Ted Terry, dar, atunci când a fost interogată cu privire la acest caz, a transmis un comunicat.
„Un om de 55 de ani din Chafford Hundred a fost acuzat de furnizarea de cocaină (…) şi eliberat pe cauţiune înainte de apariţia în faţa instanţei la13 mai, în Basildon”, a declarat un purtător de cuvânt al poliţiei.
Acuzat că a avut o aventură extraconjugală cu Vanessa Perroncel, fosta prietenă a coechipierul său de naţională, Wayne Bridge, lui John Terry i-a fost retrasă, în luna februarie, banderola de căpitan al naţionalei Angliei. El rămâne în continuare căpitanul echipei Chelsea şi ar urma să joace cu reprezentativa Angliei la Cupa Mondială din Africa de Sud.