Acord în vederea vânzării clubului AS Roma unui consorţiu italo-american

Clubul de fotbal AS Roma urmează să fie vândut consorţiului condus de omul de afaceri italo-american Thomas DiBenedetto, au anunţat actualii proprietari, care au fixat un termen de 30 de zile de "negocieri exclusive", informează AFP.

Urmărește
9 afișări

"S-a decis deschiderea unei faze de negocieri exclusive de 30 de zile cu societatea DiBenedetto AS Roma LLC care a formulat cea mai bună ofertă", a anunţat, marţi seară, Italpetroli, holdingul familiei Sensi, care deţine AS Roma.

Preţul grupării este evaluat la 200 de milioane de euro, conform presei italiene de miercuri.

Familia Sensi are datorii la banca Unicredit, căreia i-a acordat în iulie 2010 un drept unilateral de cesiune a unei liste de bunuri, între care şi gruparea AS Roma. Preşedintele clubului roman este Rosella Sensi.

Thomas R. DiBenedetto, patronul grupării de baseball Boston Red Sox, a declarat că "vrea să încheie afacerea cât mai repede posibil", asigurând că "partenerii său au o mare experienţă în lumea sportului şi a finanţelor".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici