Naţionala masculină de volei a României s-a reunit la Constanţa

Publicat: 17 05. 2011, 11:36
Actualizat: 06 11. 2012, 14:25

Lotul reunit la Constanţa este următorul: Cristian Bartha, Vlad Moisa, Andrei Stoian – coordonatori, Adrian Gontariu, Mircea Roman – universali, Radu Began, Sergiu Stancu, Răzvan Mihalcea, Andrei Spânu, Fabian Birău – centri, Florin Voinea, Dan Borota, Robert Ţuţea, Cristian Dincă – extreme, Adrian Feher, Alexandru Călin – libero.

Voleibalistul Bogdan Olteanu, care sâmbătă a jucat cu echipa sa de club, Tours Volley-Ball, finala campionatului francez, va ajunge la Constanţa în cursul acestei săptămâni.

„Obiectivul nostru este din nou calificarea pentru Final Four, dar va fi mult mai greu. Anul acesta sunt trei grupe în loc de două, iar Slovacia, care va organiza turneul final, este cu noi în grupă. Turcia şi Belarus sunt adversari puternici, dar avem şansa noastră şi sper să ne-o fructificăm”, a declarat antrenorul secund al naţionalei, Mircea Dudaş.

În Liga Europeană 2011, România va avea ca adversare Slovacia, Turcia şi Belarus. Meciul de debut va avea loc în 27 mai, la Constanţa, de la ora 18.00, împotriva reprezentativei Slovaciei.