Adelina Gavrilă, calificată direct în finală la triplusalt, la Campionatele Europene
Atleta Adelina Gavrilă s-a calificat direct, joi, în finala probei de triplusalt, reuşind cea mai bună performanţă a sezonului, la Campionatele Europene de la Barcelona.

Adelina Gavrilă, calificată direct în finală la triplusalt, la Campionatele Europene
În grupa A de calificare, Adelina Gavrilă a debutat cu o săritură excelentă, de 14.48 metri, peste baremul impus de calificare, astfel că şi-a luat "biletul" pentru finală în doar câteva minute.
În grupa B de calificare, Alina Popescu a debutat cu o săritură de 13.47 metri. Tot în grupa B, Carmen Toma a reuşit o primă săritură de 13.92 metri, concursul fiind în derulare la ora transmiterii acestei ştiri.
Finala probei de triplusalt este programată sâmbătă.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Parlamentarii AUR merg la Parchet „pentru a cere explicaţii” despre ridicarea lui Georgescu
-
George Becali susţine că s-a hotărât cu privire la candidatura la alegerile prezidenţiale din mai: Candidez ca independent fără susţinerea partidului
-
Horaţiu Potra, un apropiat al lui Călin Georgescu, a fost la Moscova chiar înainte de alegeri
Delegaţia României are deja în palmares o medalie, argintul Nicoletei Grasu la aruncare discului, în timp ce alţi patru sportivi s-au calificat în finale, după cum urmează: Angela Moroşanu, la 400 metri garduri, Ancuţa Bobocel, la 3000 de metri obstacole, Bianca Perie, la aruncarea ciocanului şi Marian Oprea, la triplusalt.
Marţi, în prima zi a CE de la Barcelona, Silviu Casandra s-a clasat pe locul 15 în finală, la 20 kilometri marş, iar Marius Ionescu pe locul 21 la 10.000 de metri.
Delegaţia României la CE de seniori, care se va încheia în 1 august, cuprinde 33 de sportivi, 21 fete şi 12 băieţi, care au ca obiectiv cucerirea a 1-2 medalii şi 4-5 calificări în finale.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.




CANCAN.RO

GANDUL.RO

