Adrian Cristea: A fost seara Stelei, noi am făcut un meci prost şi e bine să învăţăm din el

Publicat: 10 07. 2013, 23:35
Actualizat: 01 04. 2020, 07:54

„Era greu să mai facem ceva în 10 oameni. În seara asta le-a ieşit cam tot, a fost seara lor. Păcat că am pierdut. În seara asta am făcut un meci prost şi e bine să învăţăm din el. Acum aşteptăm cupele europene”, a spus Cristea.

Campioana Steaua Bucureşti a câştigat Supercupa României-Timişoreana după ce a învins, miercuri seară, pe Arena Naţională din Bucureşti, cu scorul de 3-0 (3-0), deţinătoarea Cupei României, Petrolul Ploieşti. Golurile au fost marcate de Nikolici ’21, Szukala ’32 şi Pintilii ’41.