Adrian Cristea vrea să-şi rezilieze contractul cu Ana Maria Prodan
Mijlocaşul echipei Dinamo, Adrian Cristea, intenţionează să-şi rezilieze contractul de reprezentare semnat în urmă două luni cu impresarul Ana Maria Prodan, pentru a semna cu firma fraţilor Ioan şi Victor Becali, "Becali Sport", dar pentru ruperea înţelegerii este obligat să achite 500.000 de euro.
Adrian Cristea vrea să-şi rezilieze contractul cu Ana Maria Prodan
Ana Maria Prodan a declarat, marţi, agenţiei MEDIAFAX, că în urmă cu aproximativ o lună a primit un fax prin care Cristea solicita ruperea înţelegerii. "Am primit un fax acum o lună şi ceva, cred, şi i-am trimis şi eu înapoi răspuns că nu poate face asta decât dacă îmi achită 500.000 de euro. De când a văzut clauza, Cristea n-a mai dat niciun semn de viaţă. Să-mi dea 500.000 şi poate să plece. Şi el şi Dică (n.r. - Nicolae Dică). Să plece buluc la Giovanni (n.r. - Ioane Becali), le dau şi căşti de protecţie să nu se lovească la uşa lui Giovanni", a spus Ana Maria Prodan.
Adrian Cristea şi Nicolae Dică, jucător ce doreşte, de asemenea, să fie reprezentat de fraţii Becali, mai au doi ani de contract cu firma Anei Maria Prodan, la care este asociat şi fotbalistul Fiorentinei, Adrian Mutu. "Ei sunt jucătorii mei pe încă doi ani. Au semnat în exclusivitate cu mine. Ei la fiecare început de an trebuie să-mi dea 10 la sută din veniturile lor. Contractele sunt bine făcute, nu scapă aşa uşor", a adăugat procuratorul.
Ana Maria Prodan susţine că atât Cristea, cât şi Dică, sunt obligaţi de cluburile Dinamo şi Steaua să semneze cu "Becali Sport". "Jucătorii nu prea vor, îi cunosc bine. Dică nici n-a mai vrut să dea ochii cu mine de când a semnat în paralel şi cu Giovanni. Cristea la fel. Dar ce să facă dacă cei din conducere îi forţează să treacă la Becali? Eu îi mulţumesc şi îl felicit pe Giovanni Becali că aşa poate facem puţină educaţie fotbaliştilor. Să afle şi ei ce pot să păţească dacă semnează cu doi impresari, că nu sunt de capul lor după ce au semnat un act", a adăugat Ana Maria Prodan.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ionuţ Costea a fost eliberat, după ce fusese reţinut în Turcia
-
Bloomberg: Administraţia Trump pregăteşte dezvăluirea planului de încetare a războiului din Ucraina
-
Victor Ponta, întrebat dacă se aşteaptă să fie dat afară din PSD: Îmi asum tot ceea ce fac / Nu exclude o colaborare cu Călin Georgescu
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO