Prima pagină » Sport » Adrian Ilie: Lăcătuş merita să aibă această şansă

Adrian Ilie: Lăcătuş merita să aibă această şansă

Managerul sportiv al FC Steaua, Adrian Ilie, a declarat, duminică, agenţiei MEDIAFAX, că cel mai galonat jucător din istoria clubului, Marius Lăcătuş, merita să i se ofere şansa de a antrena formaţia din Bulevardul Ghencea.
Adrian Ilie: Lăcătuş merita să aibă această şansă
28 oct. 2007, 13:28, Sport

"Lăcătuş este unul dintre cei mai mari jucători din istoria echipei Steaua şi cred că merita să aibă această ocazie. Acest moment a venit, iar de acum înainte cu toţii vom fi lângă el. Vom încerca să facem în aşa fel încât totul să meargă bine atât pentru el, cât şi pentru Steaua" a precizat Ilie.

Ilie a precizat că numirea lui Marius Lăcătuş îi va bucura pe suporteri. "Marius a fost iubit de suporteri şi, întotdeauna, numele său a fost scandat nu numai pe stadionul Steaua. Este şi normal, pentru că e o glorie a Stelei. Prin tot ceea ce a făcut, a impus respect până şi în rândul rivalilor, ceea ce puţini jucători au reuşit acest lucru. Numirea lui Lăcătuş va produce o bucurie imensă în rândul tuturor steliştilor", a precizat Ilie.

Marius Lăcătuş a fost numit în funcţia de antrenor principal al echipei Steaua Bucureşti, în timp ce tehnicianul italian Massimo Pedrazzini va fi secund la gruparea din Bulevardul Ghencea, noua conducere tehnică urmând să fie prezentată, luni, în cadrul unei conferinţe de presă.