Adrian Mutu, printre cei mai buni jucători ai Fiorentinei, în meciul cu Bayern
Mutu a deschis scorul la prima ocazie de gol a Fiorentinei, în minutul 11, când l-a învins pe Rensing cu un şut puternic, din interiorul careului. Mutu a jucat tot meciul şi ratat ocazia de a majora scorul în repriza secundă.
Site-ul fiorentinanews.com i-a acordat românulul nota 6,5, cea mai mare din echipa italiană, notă pe care au mai primit-o fundaşul Zauri, mijlocaşul Melo şi colegul din atac al lui Mutu, Gilardino. "Mutu a marcat cu un şut puternic şi plasat sub transversală. Apoi, a avut discuţii şi chiar s-a certat cu Gilardino. Cei doi nu se înţeleg pe teren, în anumite momente", mai scrie site-ul citat.
Un alt site italian, kataweb.it, l-a remarcat pe Mutu, notându-l cu 7. Cea mai mare notă acordată de site-ul respectiv în această partidă mai este trecută în dreptul portarului Frey, fundaşului Zauri (la Fiorentina), în timp ce, de la Bayern, doar goalkeeperul Rensing a mai fost situat pe aceeaşi treaptă. "Cuplului Gilardino-Mutu i-a lipsit lovitura mortală", comentează site-ul menţionat, în timp ce cotidianul La Gazzetta dello Sport a scris că "după ce Fiorentina a deschis repede scorul şi a ratat, de câteva ori, majorarea diferenţei pe tabelă, Bayern a egalat, iar optimile de finală au devenit un miraj pentru echipa italiană".
De asemenea, cotidianul german Bild i-a acordat o notă bună lui Mutu. Românul a primit 2 (pe o scară de la 5 la 1), la fel ca Gilardino, respectiv Rensing şi Lucio.
Tot în presa germană, site-ul sport1.de publică o declaraţie elocventă a lui Mutu: "Evident, suntem dezamăgiţi de rezultat. Acest 1-1 nu ne ajută. Am jucat împotriva unei echipe experimentate. De la noi, doar Gilardino şi eu mai avem ceva experienţă, restul echipei – nu".