Adrian Porumboiu: Ne-am luat gândul de la titlu

Finanţatorul echipei FC Vaslui, Adrian Porumboiu, a declarat, luni, după înfrângerea din meciul cu Universitatea Craiova, scor 0-1, că formaţia sa şi-a luat gândul de la titlul de campioană.

Urmărește
13 afișări
Imaginea articolului Adrian Porumboiu: Ne-am luat gândul de la titlu

Adrian Porumboiu: Ne-am luat gândul de la titlu (Imagine: Laszlo Raduly/Mediafax Foto)

"Ne-am luat gândul de la titlu", a spus Porumboiu, care nu a dorit să facă alte comentarii.

Antrenorul vasluienilor, Marius Lăcătuş, a afirmat că echipei sale i-a lipsit agresivitatea şi concentrarea.

"Ne pare nespus de rău pentru că nu am reuşit să acumulăm trei puncte foarte importante în ceea ce priveşte meciurile care au mai rămas de disputat. Nu am reuşit acest lucru din cauza unei abordări puţin agresive şi fără concentrare din partea jucătorilor. Nici la finalizare nu am stat mai bine, deşi ne-am creat 4-5 ocazii de gol, nici în defensivă nu am stat bine. Practic, la singura minge ajunsă în careu, printr-o nesincronizare a jucătorilor mei, am primit gol. Păcat de munca pe care am depus-o până acum", a spus antrenorul vasluienilor.

"Am dat cu piciorul la şansa de a fi urcat pe locul doi. Era bine dacă se întâmpla acest lucru în perspectiva finalului de campionat. Asta nu înseamnă că abandonăm lupta. Sper ca în meciurile care au mai rămas de jucat să fim mult mai lucizi şi mai agresivi şi aşa vor veni şi rezultatele favorabile. Nu am avut luciditate şi prospeţime ca în alte meciuri. Este şi firesc ţinând cont că de o lună şi jumătate am jucat foarte multe meciuri şi în consercinţă pot interveni multe momente în care prospeţimea nu poate fi la nivel ridicat. Asta nu ne scuză, ci ne obligă să arătăm că astăzi a fost un accident", a precizat Lăcătuş.

Echipa FC Vaslui a fost învinsă, luni, pe teren propriu, cu scorul de 1-0 (0-0), de formaţia Universitatea Craiova, într-un meci din etapa a XXVIII-a a Ligii I.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici