Constructorul italian a sesizat judecătorii de la Tribunalul din Paris, în încercarea de a obţine suspendarea punerii în aplicare a noului regulament. Ferrari solicită, de asemenea, ca judecătorii parizieni să ordone FIA să retragă de pe pagina sa de web modificările proiectate, publicate recent, atât în plan tehnic, cât şi sportiv.
Potrivit unuia dintre avocaţii echipei Ferrari, Emmanuel Gaillard, italienii au ales procedura „unui recurs de urgenţă”, ţinând cont de faptul că se apropie data când trebuie înscrise echipele pentru viitorul sezon al Campionatului Mondial de Formula 1.
„Încrierile sunt programate între 22 şi 29 mai, şi astfel trebuie să accepţi noul regulament, însă acest reguli nu corespund cu angajamentele pe care şi le-a luat Ferrari. În consecinţă, nu am avut altă soluţie”, a precizat Emmanuel Gaillard.
Audierea va avea loc, marţi, 19 mai.