Adrian Stoica: Medalia Sandrei este foarte importantă

Publicat: 09 04. 2011, 15:52
Actualizat: 08 11. 2012, 07:13

„Deocamdată e bine, nu putem vorbi de fericire pentru că noi suntem la muncă aici. Trebuie să subliniez că medalia de aur a Sandrei este foarte importantă pentru că e prima dată când România abordează că siguranţă o finală la sărituri. Nu s-a mai luat o medalie în această probă de şapte ani şi e de apreciat insistenţa antrenorilor pentru această probă faţă de colectivul tehnic anterior”, a declarat Stoica pentru MEDIAFAX.

Gimnasta Sandra Izbaşa a câştigat, sâmbătă, medalia de aur în concursul de sărituri din cadrul Campionatelor Europene de la Berlin, în timp ce Amelia Racea s-a clasat pe locul şapte. Medalia cucerită sâmbătă de Sandra Izbaşa este prima după o pauză de 7 ani în palmaresul feminin al României la sărituri.

Tot sâmbătă, Flavius Koczi a obţinut aurul în concursul masculin de la sol.