Ştefan Stoica: FC Vaslui merită să fie acolo sus, într-o zi va câştiga titlul
„Astăzi am întâlnit o echipă puternică, care luptă pentru titlu. Am adus jucătorii tineri aici, la Vaslui, să vadă cum arată o echipă profesionistă. Noi avem o echipă în formare, dar care trage la cupele europene. Suntem foarte aproape. Vasluiul merită să fie acolo sus şi am spus-o încă de acum câţiva ani că într-o zi va ajunge să câştige titlul. Îmi este dor de România, pentru că nicăieri nu este ca acasă, dar este bine şi în Republica Moldova, pentru că acolo, spre deosebire de campionatul din România, este linişte”, a spus Ştefan Stoica.
Formaţia FC Vaslui a învins, sâmbătă, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 (1-1), echipa Milsami Orhei, într-un meci amical în urma căruia veniturile obţinute vor fi donate unei fundaţii pentru ajutorarea copiilor defavorizaţi. Echipa din Orhei a deschis scorul în minutul 16, golurile celor de la FC Vaslui fiind reuşite de Zmeu ’30 şi Yero Bello ’82.