- Home
- Sport
- BUCUREŞTI, (28.05.2017, 07:00)
- Andrei Pal
Adunarea Generală a Federaţiei Române de Fotbal a aprobat principiul solidarităţii. Ce modificări aduce acesta
Adunarea Generală a FRF a aprobat principiul solidarităţii prin care un procent de 5 la sută din drepturile de televizare a meciurilor din Liga I s-ar îndrepta către echipele din eşaloanele doi şi trei. Comitetul Executiv al FRF a fost mandat să negocieze cu LPF imprementarea acestuia.
Urmărește
254 afișări
Adunarea Generală a Federaţiei Române de Fotbal a aprobat principiul solidarităţii. Ce modificări aduce acesta
Împotriva propunerii au fost 11 voturi împotrivă, 10 de la echipele din Liga 1 plus Cristi Balaj, şi două abţineri.
Florin Prunea, preşedintele de la CSM Politehnica Iaşi, a spus că echipele din Liga 1 vor constesta în instanţă această decizie a forului de conducere al fotbalului din România.
"Nu credeam că mai trăiesc vremurile în care să aud un discurs de Plenară. Aţi văzut ce atmosferă a fost în sală. Nu poate nimeni să ne oblige să dam bani dintr-un contract comercial al Ligii către alte direcţii. Cu siguranţă vom merge în instanţă. Vom vedea acolo ce se va întâmpla", a declarat Florin Prunea.
Citeşte şi: Kvitova, după revenirea în circuitul WTA: Mă bucur că am trecut peste şi pot juca din nou. Jucătoarea de tenis a fost atacată cu un cuţit în propria locuinţă, în decembrie
Citeşte şi: Marius Copil: Îmi doresc să am un parcurs cât mai lung la Roland Garros, să vă fac mândri
Citește pe www.zf.ro: Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Citește pe www.zf.ro: Se naşte un nou pol imobiliar în Bucureşti. Preţurile apartamentelor din această zonă au explodat cu 30% în doar doi ani VIDEO
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Noua iubită a lui Bellingham e un model strălucitor, cu un trecut amoros bogat. A fost în relație cu actorul Michael B. Jordan
PROSPORT.RO
Cum l-a despărțit Gianina, mama copilului, pe Pescobar de iubită. 'Îl manipulează!' + Pe ce cheltuie banii afaceristului
CANCAN.RO
Mai rar așa ceva! Unde și-a lăsat parcată mașina un șofer de TESLA din București, în Cluj-Napoca
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe