În 1986, pe 22 iunie, lumea fotbalistică a văzut două momente memorabile, ambele ale lui Diego Armando Maradona. Primul a fost „Hand of God”, când Maradona a marcat cu mâna, iar cel de-al doilea a pornit din gheata legendarului fotbalist.
Mâna lui Dumnezeu, cum a fost numită ulterior, l-a păcălit pe arbitrul partidei dintre Argentina şi Anglia, din sferturile Cupei Mondiale din 1986. Maradona a împins mingea, peste portarul Shilton, în plasa porţii. Însă geniul lui Diego s-a văzut patru minute mai târziu, la golul în care a driblat 5 fotbalişti englezi. 2-0, iar Argentina îşi continua drumul spre titlul de campioană mondială.
„Mingea e la Maradona, îl marchează doi, dar Maradona trece cu mingea de ei. Se lansează pe partea dreaptă, el, geniul fotbalului mondial, trece şi de al treilea şi îi va pasa lui Burruchaga. Nu, tot Maradona la minge, mereu el, geniul, ta-ta-ta-taaaa şi gooooooollllll. Îmi vine să plâng, Dumnezeule, trăiască fotbalul!”
Butoiaşul cosmic a atins statul de legendă la Napoli, acolo unde a galvanizat echipa. Napoletanii, cu Diego la timonă, au câştigat două titluri de campioni ai Italiei, în 1987 şi 1990. Viaţa lui a fost plină de aventuri, iar Maradona nu s-a sfiit să le facă publice. În modul său, plin de umor: „O dată am lipsit de acasă trei zile, iar când m-am întors, a patra zi, le-am spus că am fost răpit de extratereştri. Nu vreau să spun mai multe despre asta”, mărturisea el.