„U” Mobitelco Cluj îl va legitima pe fundaşul american Tyler Morris

Publicat: 10 02. 2011, 12:31
Actualizat: 06 11. 2012, 13:31

„După câteva zile de antrenament, chiar dacă nu am reuşit să îl vedem şi într-un meci oficial, am considerat că Morris poate fi soluţia pentru postul de conducător de joc. Credem că, împreună cu Claudiu Fometescu, o să poată să conducă echipa în continuare. Sper ca evoluţiile lui oficiale să ne demonstreze că am avut dreptate”, a declarat preşedintele executiv Mircea Cristescu, citat de site-ul oficial al formaţiei clujene.

Tyler Morris are 25 de ani, fiind absolvent anul trecut al Boston University, la care a jucat timp de patru ani. Cea mai importantă disctinţie câştigată de fundaşul american a fost cea de „East America Rookie of the Year”.

Morris ar putea debuta pentru „U” Mobitelco BT Cluj în meciul de duminică, în deplasare, cu CSM Oradea, contând pentru etapa a XXI-a a Diviziei A.