Prima pagină » Sport » Cristian Balaj a fost înlocuit cu Mugurel Drăgănescu la Rapid – Craiova

Cristian Balaj a fost înlocuit cu Mugurel Drăgănescu la Rapid – Craiova

Arbitrul Cristian Balaj, desemnat să conducă partida dintre Rapid Bucureşti şi Universitatea Craiova, programată sâmbătă, de la ora 21.30, a fost înlocuit cu centralul Mugurel Drăgănescu, după ce a anunţat Comisia Centrală a Arbitrilor că a suferit o ruptură musculară.
Cristian Balaj a fost înlocuit cu Mugurel Drăgănescu la Rapid - Craiova
24 mart. 2010, 17:56, Sport

Cornel Sorescu, membru în Comisia Centrală a Arbitrilor, a precizat, pentru MEDIAFAX, că Balaj a trimis deja certificatul medical care atestă accidentarea lui. „Balaj a trimis certificatul medical. Ne-a spus că are o ruptură musculară”, a spus Sorescu.

Partida Rapid Bucureşti – Universitatea Craiova, programată sâmbătă, de la ora 21.30, contând pentru etapa a XXIV-a a Ligii I, va fi condusă la centru de arbitrul Mugurel Drăgănescu, ajutat de asistenţii Adrian Vidan şi Eduard Dumitrescu. Rezervă a fost desemnat Lucian Rusandu.