Neagoe: A fost o victorie incontestabilă

Publicat: 25 07. 2010, 21:08
Actualizat: 05 04. 2020, 09:47

„A fost o victorie meritată şi una foarte importantă. Este doar începutul, nu trebuie să uităm asta. Ne dorim ca pe viitor să reuşim mai multe. E foarte greu, suntem conştienţi de asta, dar vrem să formăm o echipă puternică. Nu m-am aşteptat ca Universitatea Cluj să înscrie atât de repede, dar a fost o victorie incontestabilă pentru că, după gol, gazdele nu au mai avut niciun şut pe spaţiul porţii. Prin faptul că am reuşit să câştigăm cele trei puncte suntem extrem de mulţumiţi. Nu ne uităm la celelalte rezultate, ne interesează doar ce facem noi. Universitatea Cluj este o echipă destul de bună, dar au foarte mulţi jucători noi faţă de sezonul trecut. E meritul jucătorilor noştri că au reuşit să revină imediat după gol. E important că a venit Gigi Becali la meci, poate a contat şi asta pentru jucători. Unii dintre ei l-au văzut acum pentru prima dată”, a spus Neagoe.

Formaţia Steaua a învins, duminică, în deplasare, cu scorul de 2-1 (1-1), echipa Universitatea Cluj, într-un meci din prima etapă a Ligii I, disputat pe stadionul „Cetate” din Alba Iulia.